Ești nesigur pe tine în relația de cuplu? Ești dependent de părerile și aprobările celorlalți? Ești încă puiul mamei? Mergi la psiholog, este mai ieftin decât să divorțezi.
Am cunoscut „bărbatul vieții mele (sau varianta masculină – „femeia vieții mele), ne iubim la nebunie, nu putem trăi unul fără celălalt, orice despărțire, chiar și de câteva zile, este simțită ca un gol dureros în suflet, ce ajunge, parcă, să doară și fizic.
Iubirea este așa de mare, încât am senzația că nu suntem decât noi doi pe lume, ne suntem suficienți unul altuia, nu mai vedem, nu mai auzim în jurul nostru. Am vrea să fim una, o singură ființă, să ne bucurăm pe deplin unul de altul, să fugim pe o insulă și să facem acolo o familie.
Exaltați?! Dar cine n-a trecut prin asta? Măcar o dată în viață. Mie îmi place partea cu insula. Observați cum, instinctiv, îndrăgostiții intuiesc ceea ce ar trebui să facă atunci când își întemeiază un cuplu, însă nu o fac.
Nu, nu să plece de nebuni pe o insulă, eventual pustie, că nici nu sunt atâtea insule pe lume, ci să trăiască unul cu celălalt (ca și cuplu), ca și cum ar fi pe o insulă. Adică, pentru relația lor să conteze fix doar ei doi. Exclus terții…
Un cuplu este format dintr-un el și o ea, când apare și a treia persoană (adult), deja este cam multă înghesuială. Și disconfort.
Consilierii „dezisteresați
Nu, nu vorbesc despre terți referindu-mă la tânăra cu picioare superbe și ochi de zână, care-i face ochiade lui, sau la tânărul cu mușchi și buze cărnoase care se ține după ea, ci la oricare ar fi ei, terții, indiferent cum arată și ce vârstă au, a căror părere începe să se facă simțită în cuplul format din el și ea.
Acești terți sunt consilieri „dezinteresați, care știu cel mai bine ce ar trebui să facă el sau ea în relația de cuplu. De obicei, intervenția în relația altora se face, desigur, în „interesul acelui membru al cuplului cu care terțul este prieten sau rudă.
Și (aproape) niciodată în interesul relației de cuplu a acestuia. „Nu fi fraier/ă, „nu te lasă încălecat/ă, „nu ceda, ca și cum partenerul de cuplu ar fi un inamic în fața căruia trebuie să câștigi cu orice preț. Ce? Autonomie, independență, dominație teritorială, acces la „bogățiile țării?
Luptăm, deci, pentru valorile fundamentale ale unui popor? Dar nu facem „popor eu și partenerul meu? Nevoile și neamul cui le apăr când intru în război cu partenerul?
Nicoleta este o frumoasă economistă ce lucrează la o mare bancă. A întâlnit iubirea vieții ei la 30 de ani, când nici nu mai visa. A fost foarte fericită (și este, încă) și a împărtășit povestea de dragoste celei mai bune prietene.
A fost ok până când Nicoleta și prietenul ei s-au mutat împreună. Cea mai bună prietenă nu scapă vreun prilej de a o sfătui pe Nicoleta cum să îl pună pe băiat la treabă prin casă, că „doar nu ești sclava lui, să îl repeadă dacă vrea să se impună, să găsească intenții ascunse în bunăvoința viitoarei soacre.
De ce face prietena aceste lucruri? Cu ce scop? Pentru binele Nicoletei! Efectul? Nicoleta s-a despărțit de bărbatul vieții ei după 6 luni, el reproșându-i ei că s-a schimbat enorm în ultima vreme.
Sfaturile prietenului
Narcis, un tânăr de succes, găsește femeia perfectă pentru el, așa că, după un timp, se căsătoresc. Prietenul lui din copilărie, Mircea, căsătorit de doi ani tot cu o femeie perfectă, începe să îl consilieze – ce să facă și ce nu, ce să îi ceară partenerei, ce să nu admită.
Foarte frumos din partea lui, numai că Narcis a divorțat după 10 luni de la căsătorie. Soția a depus dosarul de divorț pentru că nu mai rezista presiunilor pe care soțul ei le făcea asupra ei, se schimbase foarte mult. Apropo, și Mircea a divorțat curând după aceea. Se pare că relația dintre el și femeia perfectă pe care o găsise era, totuși, toxică.
După ce am format un cuplu, uităm repede că suntem „noi și ceilalți, și că relația cu partenerul trebuie protejată. Cei lipsiți de independență decizională apleacă lesne urechea la sfaturile terților.
Mama este omniprezentă
Sunt destul de frecvente cazurile în care băiatul sau fata mamei ajunge să își distrugă relația de cuplu pentru că mama este omniprezentă cu părerile ei în relația celor doi. Nici nu trebuie să fie acolo fizic. Ea bântuie în fiecare dialog, fiecare gest, fiecare inițiativă.
Desigur, cu cele mai bune intenții, că doar vrea binele odorului ei. Cât timp odorul nu vorbește cu mama sau nu merge pe la ea, nu știu cum se face că relația merge foarte bine, însă dupa ce vorbește cu ea, dintr-o dată i se tulbură privirea, este mai suspicios, agresiv, nedispus să mai facă lucruri pentru cuplu, mai revendicativ, vine cu idei noi care fac relația să se șubrezească și partenerul să încremenească de uimire, pălit de noi inițiative care îl cam dezavantajează, neștiind din ce i se trage așa, deodată etc.
Ce se poate spune despre fata/ băiatul mamei? Că este imatur emoțional! Ați ghicit! Și incapabil de a avea o relație de cuplu.
Dan este căsătorit de 3 ani. Soția lui s-a schimbat în ultimul timp, pare că se cam lasă influențata de părerile părinților ei, care îi tot spun că s-a delăsat, că s-a transformat în „gospodină, că a devenit sclava lui Dan.
Dar el nu este genul care să pună la suflet, deși nu îi place că e privit așa de părinții soției. Însă îl deranjează că ea s-a schimbat. Văzându-l trist, un coleg de serviciu l-a iscodit despre problemele lui, și Dan i-a povestit. Sfaturile colegului (mult mai în vârstă) au fost de natură să ajute relația. Un timp.
Până când, prinzând gustul destăinuirilor, tânărul nostru a început să fie cam deschis la sfaturi din partea oricui. Mai ales a unei colege (tot mai în vârstă), care i-a zis: „drag, ești tânăr, frumos, deștept, de ce stai la coada nevestei dacă ea se poartă așa cu tine? Găsește, dragă, și tu pe altcineva și simte-te bine, ești bărbat, ce naiba?!.
Cine sunt și ce vor terții?
Ei bine, aceștia sunt, așa cum am mai spus, persoane extrem de binevoitoare, rude sau nu, care se pare că au mereu soluția pentru problemele noastre. Cum se poate? E simplu!
Ei se eliberează de propriile frustrări proiectându-le în relația noastră de cuplu, și își rezolvă imaginar și agresiv niște probleme pe care nu sunt capabili să le rezolve în viața reală. Vi se pare că exagerez? Ia luați voi la analizat relația de cuplu a celor care vă dau sfaturi! Cum este? Inexistentă? Oare de ce nu mă mir?
Dar de ce plecați urechea la sfaturile lor? Sincer, ați accepta să fiți tratați de un dermatolog cu bube pe față? Ați accepta să fiți consiliați de un stilist îmbrăcat oribil, sau să primiți sfaturi despre dietă de la un nutriționist obez? Nu? De ce?
Și ei au cele mai bune intenții și, în plus, sunt și motivați de un câștig material, deci și mai dornici să vă ajute. Este experiența de viață a terților, ale căror șoapte otrăvite acceptați să vă fie turnate în ureche. Au ei expertiză în domeniul terapiei de cuplu?
Cine sunt victimele terților binevoitori?
Persoane care trec printr-un dezechilibru emoțional, prin conflicte de cuplu, sau cei care nu au fost, de fapt, niciodată echilibrați. Pentru că nu au reușit să se maturizeze emoțional, încă. Pentru că le lipsește încrederea în sine și nu sunt capabili să își acorde lor înșiși destul credit, suficientă încredere pentru a decide cu capul și inima proprii.
Au nevoie de suportul și sunt dependenți de părerea celorlalți, chiar dacă acei ceilalți nu sunt recomandați prin succes în viața personală. Și atunci ce este de făcut? Să acceptăm că putem greși, căci suntem oameni, și este mai bine să greșesc pentru că eu am făcut o eroare de gândire, decât să greșesc pentru că am ascultat orbește părerea unui terț necalificat în a mă consilia pe mine în relația de cuplu.
Text: Cristiana Haica