Problema cea mai mare pe care o intampinam este–ce spunem copilului, cum ii dam vestea, cum ne purtam cu el? De multe ori, vedem la altii care trec prin aceste situatii tragice ce gresesc si ne spunem „noi am fi procedat altfel. Dar cum?
Pentru un copil (indiferent de vârsta), moartea unui parinte poate fi o experienta socanta, care ii poate schimba radical viata. Atunci când esti mare, ai puterea de a rationa, de a te controla. Insa, cei mici nu stiu ce este moartea. Pentru ei, a muri inseamna sa stai incremenit si apoi sa iti revii, totul este reversibil.
Mai surprinzatoare li se par reactiile celor din jur Рadultii care sunt disperati, pl̢ng, nu se mai controleaza in durerea coplesitoare, sunt prinsi in v̢rtejul ritualurilor premergatoare ceremonialului de inmorm̢ntare si nu au nici timpul, nici disponibilitatea de a se apleca asupra a ceea ce simte copilul.
Nu trebuie sa ignoram ca adultul, socat in fata mortii cuiva drag, are o reactie la care nici el nu se poate astepta – ori se comporta precum un robot, automat, ori se abandoneaza complet durerii.
Copilul asista la toate acestea si reactioneaza, la randul lui, si la disparitia persoanei dragi, si la reactiile celor din jur. In afara durerii, poate simti si respingere. Ca urmare, va crede ca este si vina lui…
Capacitatea copilului de a intelege moartea depinde de vârsta; cei mici par sa priceapa ca parintele nu mai este, insa nu contenesc sa intrebe unde s-a dus si când vine inapoi. De aceea, nu trebuie sa
folosim metafore de tipul Рa plecat, s-a dus, nu mai este Рdeoarece ei g̢ndesc in termini concreti; e mai simplu sa stie ca persoana care nu mai este se afla acum la cimitir.
Dupa 6-10 ani, pot intelege ce s-a intâmplat (ce a dus la deces) si pot accepta ca acel membru al familiei nu mai vine inapoi. Când mai cresc, sunt mult mai interesati de semnificatia mortii si a vietii. Pot chiar sa isi schimbe radical perspectiva asupra vietii daca nu li se acorda timp si rabdare pentru a-si lamuri temerile.
Page: 1 2