Caritabilii – uite cum se implică vedetele în cauze nobile

Sunt faimoși și bogați, dar și generoși și foarte implicați în comunitate. Unele vedete donează doar bani, deși ‘doar’ nu este termenul cel mai potrivit când vorbim despre milioane de dolari, altele investesc mult timp, energie și creativitate în a susține cauzele în care cred. Doar trebuie să dea un exemplu bun copiilor lor, nu?

 

Cei mai mulți dintre noi îl cunoaștem în calitatea lui de solist al trupei sale rock, dar Bon Jovi este implicat de foarte mulți ani în acțiuni caritabile. De ce? Pentru că poate, vorba titlului pe care l-a ales pentru turneul din acest an. Bon Jovi a participat,  împreună cu toată trupa sa, la construcția caselor pentru neoiași alături de Habitat pentru Umanitate și-a donatot proprii bani pentru a susține o mulțime de caue, iar din 2011 încoace a deschis propriul retaurant caritabil, după un concept orginal. Soul Kitchen este un restaurant cool care funcționează pe principiul ‘plătești cât poți’ – nu are prețuri trecute în meniu și servește deopotrivă bogătași și sărmani care nu-și permit să plătească, dar care nu primesc pomană, ci pot lucra ca voluntari în schimbul meselor.

Forbes l-a clasat pe cântăreț în 2011 pe locul I în lista celor mai influente vedete caritabile, care prin propria implicare, își determină fanii să suțină cauzele.

Pe locul 2 în listă se situează Paul McCartney (mare susținător PETA), iar pe 3, Bono cu a sa campanie One.

Anul trecut, tot Forbes a alcătuit și un clasament al celor mai generoase vedete. Mel Gibson a ocupat un loc fruntaș, cu aproape 7 milioane de dolari – donația sa pe 2012 pentru fundația A.P. Reilly, Meryl Street, Jerry Seinfeld, Barbra Streisand, Matthew McConaughey, Gisele Bundchen, Alec Baldwin, Sandra Bullock și Will Smith  l-au urmat în clasament, cu bani donați în nume persoanl pentru diferite cauze. Sandra Bullock a donat 1 milion de dolari pentru victimele cutremurului din Haiti la scurt timp după anunțul despre dezastru.

 

Vezi ce alte vedete se implică în activități caritabile și cum aleg ele să o facă

foto Hepta

[imagebrowser id=75].

Mai multe articole