Multe seri arată cam la fel: baie, pijama, jucării strânse de pe jos pentru a treia oară, iar la final copilul e curat, sătul și aproape gata de somn.
Și totuși, simți că lipsește ceva. V-ați învârtit unul în jurul celuilalt toată seara, dar parcă nu ați apucat să stați cu adevărat împreună.
Îți sună cunoscut?
Poate tu ai fost la serviciu, iar copilul a rămas la creșă, la bunici sau cu o bonă. Sau poate ați petrecut ziua în aceeași casă, dar între mese, rufe, telefoane și toate lucrurile care nu se fac singure, timpul petrecut împreună s-a împărțit în bucățele foarte mici.
Seara vă revedeți, doar că intri imediat în următorul val de treburi: încălzitul cinei, schimbatul, baia, pregătirea pentru a doua zi. Copilul e cu tine, dar atenția ta se mută mereu de la el la ceea ce urmează.
Aici își poate găsi locul cartea pe care i-o citești seara. Nu ca încă o activitate de bifat pe listă și nici ca o metodă sigură de adormire (deși, nu-i așa, uneori chiar merge). Ci ca un moment în care nu mai pregătești nimic, nu mai strângi nimic și nu mai încerci să ajungi la etapa următoare a serii. Pentru câteva minute, vă așezați amândoi, atât.
Uneori aveți nevoie de puțin timp ca să vă regăsiți
Fie că ați petrecut ziua separat, fie în aceeași casă, apropierea nu apare automat doar pentru că a venit seara. Uneori copilul îți întinde mâinile, zâmbește, vrea să fie luat în brațe. Alteori, reacția lui poate fi cu totul diferită: devine mai agitat, începe să plângă exact când ai ajuns acasă sau continuă să se joace fără să pară prea interesat de prezența ta. Un copil ceva mai mare poate vrea să stea lipit de tine chiar când încerci să pregătești masa sau poate protesta la orice încercare de a-l pregăti de somn.
Un copil foarte mic nu-ți poate spune „am avut o zi lungă și am nevoie de puțin timp ca să mă obișnuiesc din nou cu ritmul nostru'. Dar îți arată asta prin felul în care reacționează.
Nici tu nu treci instant de la serviciu, trafic sau griji la o stare de calm, nu-i așa? Poate ai ajuns acasă cu mintea încă la ce nu ai terminat. Poate ești obosit, flămând sau deja preocupat de dimineața următoare.
De aceea, apropierea dintre voi nu apare neapărat în secunda în care deschizi ușa. Uneori are nevoie de puțin timp și de un gest care se repetă. Pentru unele familii, gestul acesta e baia. Pentru altele, un cântec sau câteva minute de joacă pe covor. Pentru multe, poate fi o carte deschisă înainte de somn.
Un moment în care nu-i ceri nimic
Gândește-te puțin câte lucruri îi ceri unui copil mic într-o singură seară, chiar dacă toate sunt firești și necesare. „Stai puțin să-ți pun bluza de pijama.', „Nu băga mâna acolo.', „Mai așteaptă până pregătesc laptele.', „Hai să schimbăm scutecul.', „Nu te ridica în cadă.'
O mare parte din timpul petrecut împreună e legat de îngrijire. Îl hrănești, îl speli, îl schimbi, îl muți dintr-un loc în altul și încerci să-l protejezi de lucrurile la care ajunge exact când nu te aștepți.
În jurul unei cărți, pentru câteva minute, copilul nu mai trebuie schimbat, hrănit sau convins să facă ceva. Nici măcar nu trebuie să stea nemișcat și să asculte până la final. Poate participa atât cât poate și cât vrea el, la vârsta lui. Iar tu nu trebuie să obții niciun rezultat. Nu trebuie să-l înveți neapărat un cuvânt nou, nu trebuie să terminați povestea, nu trebuie să ajungeți la ultima pagină înainte de stingerea luminii.
Cărțile încep să conteze înaintea cuvintelor
Nu e nevoie să aștepți până când copilul înțelege povestea sau poate sta atent zece minute. La început, cititul arată mult mai simplu decât ne imaginăm atunci când spunem „îi citesc'.
Înainte să înțeleagă cuvintele, bebelușul simte ritmul vocii tale, iar ochii lui urmăresc culorile de pe pagină cu mult înainte să recunoască literele. Din acest motiv, cărțile pentru bebeluși nu sunt un simplu moft, ci o formă timpurie de legătură și cunoaștere.
Pentru copiii de 0-6 luni funcționează cel mai bine imaginile în contrast puternic, pe pagini cartonate și rezistente. Pe măsură ce cresc, copiii au nevoie de povești cu imagini clare și texte scurte rimate, apoi de cărți interactive cu clapete sau texturi, care transformă lectura într-un joc de descoperire. Spre deosebire de o jucărie cu baterii, o carte bună se recitește cu plăcere și peste ani, ceea ce o face și un cadou cu adevărat prețios.
Felul în care copilul folosește cartea se schimbă repede în primii doi ani. La început, doar privește și ascultă. Mai târziu, începe să atingă, să arate, să imite, să participe în felul lui. Nu e nevoie să grăbești trecerea asta și nici să te aștepți ca lectura să semene, de la început, cu ceea ce înțelege un adult prin „citit'.
Cum arată, în realitate, cititul cu un copil de 0-2 ani
Probabil nu arată deloc ca în acele fotografii în care părintele citește liniștit, iar copilul ascultă nemișcat până la ultima propoziție. Uneori vei citi doar două pagini. Alteori nu vei citi deloc textul, ci îi vei arăta imaginile și îi vei spune ce vezi: „Uite mingea', „Cățelul aleargă', „Unde e rața?'.
Poate va vrea să reveniți de patru ori la aceeași imagine. Poate va întoarce cartea invers, va încerca să muște un colț sau va trece peste trei pagini dintr-o singură mișcare. Poate va coborî din brațele tale, va lua o jucărie și se va întoarce după un minut, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Toate acestea fac parte din lectură, la vârsta lui. Cartea e și obiect, și imagine, și sunetul vocii tale, deopotrivă. Nu are încă motiv să respecte ordinea paginilor sau să fie interesat de începutul și finalul poveștii.
Mai târziu, poate va începe el să aleagă. Îți aduce două cărți, dar când deschizi una dintre ele, o cere pe cealaltă (clasic). Sau îți aduce aceeași carte în fiecare seară, deși tu ai prefera să mai schimbați puțin.
Pentru copil, repetarea nu are același sens ca pentru tine. El știe deja unde apare animalul preferat, când urmează sunetul amuzant sau ce se ascunde sub clapetă. Tocmai faptul că știe îl ajută să participe: anticipează, arată, scoate un sunet sau se uită la tine chiar înainte să ajungi la pagina cunoscută.
Nu e nevoie nici să-l readuci mereu la carte. Dacă se ridică, se întoarce sau pare interesat pentru câteva secunde de altceva, poți continua puțin sau poți opri lectura acolo. Ritualul nu devine mai valoros dacă îl convingi să rămână până la ultima pagină. O seară în care ați stat trei minute la o singură imagine nu e mai puțin reușită decât una în care ai terminat toată cartea.
Ce cărți alegi pentru seară
Cartea potrivită pentru seară nu e neapărat cea mai frumoasă, cea mai lungă sau cea despre care ai citit cele mai multe recomandări. E cea pe care o poți folosi ușor exact în momentul acela al zilei.
În primul rând, gândește-te câtă atenție mai are copilul înainte de somn. O poveste care ție ți se pare foarte scurtă poate fi suficientă pentru un copil de un an. Nu e nevoie să alegi cartea cu cel mai mult text și nici să citești fiecare rând când vezi că e deja obosit.
Privește și cât de încărcate sunt paginile. Unele cărți au multe personaje, culori și detalii de căutat, excelente în timpul zilei, când copilul are energie să le exploreze. Seara, în schimb, poate funcționa mai bine o carte cu imagini clare, pe care privirea se poate opri ușor, fără efort.
Contează și câtă activitate cere povestea. O carte cu multe sunete, gesturi și animale de imitat îl poate face să sară, să râdă și să înceapă o nouă rundă de joacă, exact când voiai să te îndrepți spre somn. Nu înseamnă că e nepotrivită, ci doar că poate funcționa mai bine după-amiaza decât în ultimele minute înainte de culcare.
Gândește-te și la tine, apropo. Îți place să citești textul? Îți vine ușor să vorbești despre imagini? Ai putea s-o reiei și a zecea oară fără să simți că trebuie să o termini cât mai repede? Copiii mici cer frecvent aceeași carte, iar dacă alegi una pe care și tu o citești cu plăcere, ritualul va fi mult mai ușor de păstrat. Poți schimba vocile personajelor, poți adăuga un sunet, poți folosi o formulă pe care copilul ajunge s-o recunoască. Nu e nevoie s-o citești identic de fiecare dată.
Și nu ai nevoie de o bibliotecă întreagă lângă pat. Două sau trei cărți dintre care copilul poate alege sunt suficiente. Prea multe opțiuni pot prelungi momentul într-o negociere fără sfârșit, mai ales când e deja obosit.
Ritualul poate dura cinci minute. Poate începe cu alegerea dintre două cărți și se poate încheia când puneți cartea pe noptieră. Continuitatea se construiește dintr-o ordine pe care copilul începe s-o recunoască, nu dintr-un număr fix de minute sau de pagini.
Ce faci în serile în care nimic nu merge ușor
Există seri în care bebelușul plânge mult, refuză să stea la schimbat sau pare nemulțumit de orice. Există seri în care copilul de un an și jumătate nu vrea în cadă, apoi nu vrea să iasă din cadă, nu vrea pijamaua și respinge exact cartea pe care o ceruse cu o zi înainte.
Există și seri în care tu nu mai ai răbdare. Poate l-ai grăbit. Poate ai vorbit mai tare decât voiai. Poate ai încercat să termini cât mai repede tot ce era de făcut, iar neliniștea ta l-a molipsit și pe el.
Cartea nu face să dispară tensiunea, dar poate fi momentul în care vă liniștiți amândoi și o luați de la capăt. Te așezi, îți cobori vocea și îi spui simplu: „M-am grăbit și am vorbit prea tare. Acum stăm puțin împreună'. Un bebeluș nu înțelege toate cuvintele, dar aude diferența dintre vocea încordată de mai devreme și tonul de acum.
Poate nu vrea cartea în seara aceea. Atunci nu insista. Îl poți ține în brațe, puteți privi doar coperta sau poți spune câteva cuvinte despre o imagine. Nu are rost să forțezi ritualul când copilul îți arată clar că are nevoie de altceva.
Vor fi și seri în care nu mai aveți timp, în care adoarme înainte să deschideți cartea sau în care pur și simplu nimeni nu mai are energie. O astfel de seară nu strică obiceiul și nu transformă lectura într-un proiect eșuat. A doua zi puteți reveni la el, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Câteva minute în care ești doar cu el
În primii ani, o mare parte din timpul petrecut cu copilul e ocupată de lucrurile de care are nevoie. Cartea poate fi unul dintre puținele momente în care nu mai faci ceva pentru el, ci stai pur și simplu lângă el.
Uneori veți citi o poveste întreagă. Alteori veți rămâne la o singură imagine, minute în șir. Nu numărul paginilor face diferența, ci faptul că, într-o seară plină de lucruri care trebuiau rezolvate, v-ați oprit amândoi, pentru câteva minute, în același loc.
Foto: Envato Elements