Cât trebuie să mănânce bebelușul

Orice ți-ar spune cântarul, tu nu ești convinsă că se hrănește suficient, că ia suficient în greutate. Părinții se așteaptă ca odată cu începerea diversificării și introducerea primelor alimente solide, cel mic să mănânce ‘serios’. Stomacul bebelușului nu este însă foarte mare, iar porția la o masă reprezintă doar câteva lingurițe de hrană solidă. Uite cât ar trebui să mănânce la o masă, în primul an, odată cu introducerea primelor alimente solide.

Mai jos ai câteva repere, în funcție de vârsta bebelușului. Ține cont însă de faptul că fiecare bebeluș are propriul lui ritm de dezvoltare și că apetitul depinde de o mulțime de factori, printre care și starea de sănătate, și ritmul de creștere (perioadele de creștere accelerată alternează cu perioade de aparentă stagnare, când bebelușul mănâncă mai puțin decât de obicei) și nu în ultimul rând, de mediul familial în care crește cel mic – care preia toate anxietățile și supărările părinților lui.

6 luni

Câte mese: 2-3 mese solide pe zi

Ce porție: 5-7 lingurițe/masă ‘solidă’

Consistență: piureuri fine

Exemple de meniu: piure de morcovi, măr copt pasat, compot de pere.

 

6-9 luni

Câte mese: 3 mese solide pe zi

Ce porție: 2-4 linguri /masă

Consistență: piureuri mai groase, cu cocoloașe,

Exemplu de meniu: piure de legume,  gustare cu ovăz și fructe, pastă de avocado, supă de nap și morcovi

 

9-12 luni

Câte mese: 3 mese solide pe zi + 2-3 gustări

Ce porție: 4-6 linguri/masă

Consistență: meniuri cu bucățele mai mari, pe care să le poată mesteca, pentru că i-au apărut deja câțiva dințișori. Ai grijă însă la alimentele dure (măr, morcovi), care prezintă pericol de înec (citește și Prim ajutor în caz de sufocare la bebeluși)

Exemple de meniu:  pilaf de dovlecei cu quinoa , tocăniță de legume, supă-cremă de pui cu legume

 

foto Shutterstock

 

 

 

Mai multe articole