Ce pregătesc vedetele pentru masa de Paște

 Simona Patruleasa ține foarte mult la tradițiile de Paște: ‘vopsim ouă, facem cozonaci care să umple casa de arome, fac pasca, mergem să ascultăm slujba de Înviere și apoi  ne întoarcem acasă cu lumina sfântă’. Ce pregătește special pentru masa de Paște vedeta Kanal D? ‘Ca în fiecare an, o pască foarte delicioasă. Rețeta o am de la mama  și îmi place să fiu singura care muncește’ la ea înainte de Înviere. Rețeta este una foarte veche pe care nu pot să o spun, însă vă dau un pont: folosiți multă brânză dulce’.

 

Daniela Nane

‘De pe masa de Paște nu-mi lipsesc friptura de miel și salata de sfeclă roșie.

Eu fac friptură de miel după o rețetă de la mama:

Se curăță pulpa de miel, se spală, se porționează, se pune într-un vas cu ulei de măsline, piper și sare și se lasă la macerat câteva ore. Se așază apoi într-un vas cu capac în cuptorul fierbinte, unde va sta la foc potrivit circa o oră. Când carnea se desface ușor de pe os, înseamnă că friptura e gata. Se dă capacul la o parte și se mai lasă în cuptor circa 30 min, ca să se rumenească și să devină crocantă.

 

Salata de sfeclă roșie

3-4 sfecle de marime potrivită se spală și se coc la cuptor circa 40-45 min (când furculița pătrunde ușor în sfeclă, înseamnă că e coaptă). După ce se răcește, sfecla este curațată și tăiată cubulețe sau dată prin răzătoare. Hreanul crud (1-2 buc, în funcție de cât de iute doriți salata) se rade pe răzătoarea mică și se pune peste sfeclă. Apoi se face un sirop din o cească apă rece, o linguriță de sare, două linguri de oțet și eventual zahăr sau miere, totul după gust. Se amestecă hreanul, sfecla și acest sirop și salata e gata, iar la servire se adaugă o lingură de ulei de măsline.’

 

Liana Stanciu muncește ca o furnicuță zilele acestea. Pe 1 mai a prezentat emisiunea 1 mai muncitoresc, pe 5 o avea alături la masă, dacă lăsați deschis televizorul pe TVR 2, unde va prezenta emisiunea De Paști, e mai bine în 2 (ora 15.10, iar pe 6, de la aceeași oră mai prezintă, tot la TVR2, Vara începe în 2.

Așa că de gătit nu a prea avut timp. În schimb, se bazează pe Teodora, fetița ei care face ‘cei mai buni biscuiți de pe planetă‘. I-a învăţat dintr-o carte cu ce mănâncă personajele tale preferate …

Sunt uşor de făcut :

Conţin unt 200 g – bio sau cât mai natural făină albă sau combinată albă cu integrală

4 ouă

apă minerală sau puţin lapte cald

brânză sărată rasă 200 g sau caşcaval

Amestecăm prin toată bucătăria, facem forme toată familia, coacem 25- 30 de minute şi apoi mâncăm fiecare biscuiţii făcuţi, sau îi şterpelim pe ai celorlalţi !!!!’

 

 

 

Marius Constantinescu, moderatorul emisiunii România frumoasă (de pe TVR2) participă activ la pregătirea mesei de Paște și, ca bucătar, dar și tătic cu normă întreagă, se laudă cu un Tiramisu baby-friendly.

‘Reţeta o am de la mama, bineînţeles, care, mi se pare, a „furat-o' de la Jamie Oliver

 

1 pachet de pişcoturi

2 portocale zemoase

2 cutii de mascarpone

lapte

zahăr brun cât de puţin se poate

fructe după gust

 

Se tapetează cu pişcoturi un vas de Jena, fără să rămână spaţii libere. Deasupra se storc fără milă portocalele. Pişcoturile vor trage mult din sucul delicios. Separat, se amestecă brânză mascarpone cu laptele şi cu praful de zahăr până când se obţine o cremă uniformă. Eu adaug şi fructe în această combinaţie, preferabil de pădure. Se întinde peste pişcoturi în strat copios şi se ornează cu fructe. După o noapte şi o zi de stat la frigider, e un vis’.

 

 

 

 

 

Mai multe articole