11 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre cezariană

Foarte la modă printre însărcinate, speriate de durerile nașterii vaginale, cezariana nu este chiar o procedură simplă – implică o serie de manevre la care nu te-ai aștepta, iar mămicile care au născut prin cezariană descriu o mulțime de senzații, care mai de care mai ciudate. Uite 11 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre cezariană!

 

Tot ți se face toaleta vaginală

Supriză – deși bebelușul nu iese pe calea normală, zona vaginală tot este implicată în operația cezariană și recuperarea după operație. Înainte de operația propriu-zisă ți se va introduce în vezica urinară un cateter pentru drenarea urinei pe timpul operației, iar după nașterea prin cezariană, ți se face toaleta vaginală (minim o dată pe zi) – pentru a curăța orice scurgeri post-operatorii.

 

Vei avea frisoane

Dacă ți s-a făcut o anestezie spinală, este foarte probabil să ai frisoane sau să-ți simți corpul scuturat de spasme – senzația este extrem de stranie, cu atât mai mult cu cât simți să se apropie un nou spasm, dar nu poți controla în vreun fel mișcarea. Efectul secundar al anesteziei nu durează însă foarte mult, dispărând în câteva ore.

Simți tot ce se întîmplă

Deși anestezia te amorțește complet de la brâu în jos și nu simți durere în timpul operației de cezariană, simți tot ce se întâmplă și când ți se umblă prin abdomen, iar când bebelușul este extras, simți pregnant că ceva este scos din interiorul tău, senzația pe care mămicile o descriu ca foarte ciudată.

 

Îți va fi foarte frig

Într-o sală de operații, în mod normal, temperatura este destul de scăzută, pentru a putea menține mediul steril, a preveni formarea umidității și înmulțirea coloniilor de bacterii și chiar dacă în sala de nașteri, medicii mai ridică puțin temperatura, pentru ca bebelușul să vină pe lume într-un mediu prietenos, faptul că stai amorțită, goală pe trei sferturi și nemișcată mai bine de 30 de minute îți induce o senzație acută de frig.

Primești bonus un masaj

După cezariană, primești bonus un masaj! În scopuri medicale, desigur, pentru a preveni problemele de circulație și cheagurile de sânge, vei încălța niște cizme care se umflă și dezumflă în mod regulat, presând gambele. Senzația este destul de ciudată în primele minute, căci presiunea exercitată poate fi destul de mare.

 Te vei împrieteni cu supozitoarele

Supozitoarele vor fi prietenele tale cele mai bune după cezariană, când te vei confrunta cu constipația. Mușchii abdominali nu funcționează la capacitate maximă, zona abdominală este dureroasă, iar aportul de fluide destul de scăzut în acele zile, agravează problema. În plus, cele mai multe dintre femei se tem că scremându-se este posibil să-și rupă copcile, amânând astfel momentul primului scaun.

Simți durere când strănuți sau tușești

Un simplu strănut poate fi destul de dureros după o cezariană. La fel, o tuse va fi mai dureroasă decât nașterea în sine. Dacă simți nevoia să tusești sau să strănuți, ține o pernă presată pe abdomen în timp ce faci asta. De folos sunt și bandajele speciale de compresie, care diminuează durerea provocară de contractarea musculaturii din zona ambominală atunci când tușești sau strănuți. O astfel de durere poate persista câteva săptămâni după nașterea prin cezariană.

 

E bine să te miști cât mai repede

Deși îți va fi relativ greu, este bine să te miști cât mai repede după operație. Atunci când trece anestezia și îți poți simți din nou picioarele, plimbă-te prin rezervă sau pe coridorul spitalulului. Mișcarea ajută și tranzitul intestinal – pune intestinele în funcțiune și previne formarea gazelor.

Vei sângera mult!

Chiar dacă nu ai născut vaginal, tot vei sângera. Peretele uterin trebuie să se vindece după ce placenta a fost îndepărtată. Sângerările vaginale nu vor fi abundente însă și vor trece după maxim șase săptămâni.

Cicatricea te va speria

Indiferent cât de fină a fost cusătura, cicatricea tot te va speria într-o primă fază. Te poți simți complet ‘desfigurată’, chiar dacă tăietura nu se află pe fața ta și poți simți o durere (aparent) mai accentuată atunci când analizezi cicatricea. Dar folosirea de produse specifice după 6 săptămâni de la naștere (nu mai devreme, căci pot declanșa infecții) diminuează mult aspectul de cicatrice, care va rămâne, în timp, doar o amintire frumoasă a faptului că ai devenit mamă

Poți simți gaze în…umeri

Da, ai citit bine! Imediat după cezariană, când intestinele sunt mai leneșe, gazele se acumulează și presează diafragma, durerea resimțindu-se și la nivelul umerilor. Asistentele îți pot oferi, la nevoie, medicamente care să combată acumulările de gaze și vei fi sfătuită să mergi cât mai repede după operație, pentru a favoriza reglarea tranzitului intestinal.

foto Shutterstock

 

Mai multe articole