China: O educatoare a fost condamnată la moarte după ce a otrăvit 25 de elevi

Wang Yun, o educatoare de la o grădiniţă din China, a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii, dintre care unul a decedat.

Yun a pus azotit de sodiu în piureul pregătit pentru copiii aflați în grija colegului ei, după o ceartă cu acesta, în ideea de a se răzbuna pe el.

Totul s-a petrecut în luna martie a anului 2019. Potrivit raportului întocmit atunci de autorități, copiii au început să vomite şi să leşine după ce au luat micul dejun. Starea unui băiețel s-a agravat şi, după zece luni petrecute în spital, a murit în ianuarie 2020. Potrivit reprezentanților Tribunalului, Wang ştia că nitritul de sodiu este dăunător, dar a acţionat fără a ţine cont de consecinţe.

„Metodele şi circumstanţele criminale au fost extrem de dure, cu consecințe deosebit de grave şi a trebuit să fie aspru pedepsită conform legii', se arată în hotărârea judecătorească, potrivit presei internaționale. Se pare că Wang a mai folosit nitrit de sodiu pentru a otrăvi pe cineva. În 2017, a pus nitrit de sodiu în cana soţului ei, provocându-i răni uşoare.

sursa foto – 123rf.com

Mai multe articole