Copii cu un singur parinte

Divortul sau imposibilitatea de a gasi un partener statornic reprezinta o suferinta greu de depasit. Cand, pe langa asta, mai ai si un copil de crescut, povara devine coplesitoare. Afla cate ceva din experienta unor parinti singuri.

Chiar daca divortul poate fi o eliberare pentru multi, in mod singur nu este usor. Nu poti fi si mama si tata in acelasi timp, nu poti fi si la serviciu, si acasa, cu copilul.

Nu ai intotdeauna resursele de intelepciune, de umor sau financiare pentru a te juca cu copilul sau a te duce cu el in parcul de distractii.

Dar atunci cand reusesti sa-ti faci copilul fericit, toata bucuria si recunostinta lui iti revin tie!

Tatal vaduv:
A fost lipsit de afectiunea mamei
Doctor in metalurgie, Perparim Demi (53 de ani) si-a parasit Albania natala, stabilindu-se in Romania. Aici s-a nascut fiul lui, Enri (12 ani), aici a murit prima lui sotie si tot aici a cunoscut-o pe a doua.

In Romania, familia Demi a locuit intr-un camin de azilanti. Considerand ca acolo nu e un mediu potrivit pentru un copil, cei doi soti l-au inscris la o cresa saptamanala.

In acest fel, Enri traia intr-un mediu mai civilizat si a invatat limba romana. Dar cand baiatul avea patru ani, mama s-a imbolnavit de cancer.

„Fiind la gradinita saptamanala, era departe de suferinta mamei lui, spune Perparim. „In anul in care ea a fost bolnava, Enri o vedea ori in pat ori la spital si, incetul cu incetul, s-a impacat cu ideea. El nu a fost de fata nici cand ea a murit, nu a vazut-o nici moarta, n-a fost nici la inmormantare…

Abia mai tarziu a aflat ca mama lui a murit, dar nu a inteles ce inseamna. Din fericire, Enri nu a trecut printr-o perioada de mare tristete, de nervozitate sau de mutenie, ca alti copii in situatii similare.

Insa a fost marcat de lipsa de afectiune a unei mame. Aceea a fost o perioada cumplita pentru amandoi. Sa asiste la suferinta sotiei, sa nu aiba un statut clar, sa nu aiba o locuinta decenta erau necazuri mari, dar venite toate o data…

Perparim lucra pe atunci la Institutul National de Cercetari Metalurgice, era inscris pe lista de prioritati pentru locuinta, dar, cand au sosit apartamentele atribuite acestei institutii, el nu a primit repartitie pentru ca nu avea cetatenie. Cum nu putea ramane pe veci in camin, Perparim s-a hotarat sa porneasca o afacere, ca sa castige banii cu care sa-si cumpere un apartament.

Dar a porni o afacere de la zero insemna foarte mult timp departe de copil. Baiatul ramanea sub supravegherea bonelor pana seara tarziu. Cand a inceput scoala, Perparim l-a inscris pe Enri la scoala internationala, chiar daca taxele erau exorbitante – cel putin copilul era sub supraveghere toata ziua.

Astazi, Perparim isi reproseaza ca a optat pentru aceasta solutie, corecta din punct de vedere financiar, dar care l-a privat pe baiat si de prezenta tatalui… Din fericire, actuala sotie a lui Perparim este psiholog si s-a dedicat nu numai cu afectiune, ci si cu pricepere educarii copilului.

Cu toate acestea, ei spun ca baiatul mai are probleme de personalitate, se simte inferior fata de ceilalti. Privind inapoi, Perparim spune ca unui barbat ii este mai greu sa creasca singur un copil decat ii este unei femei, si asta pentru ca barbatul nu are capacitatea de a comunica afectiv.