Despre prietenie trebuie in primul rand sa stim ca nu exista inainte de adolescenta. In copilarie, apropierea intre indivizi este in primul rand functionala.
Aceasta se bazeaza pe o convergenta a activitatilor in planul intereselor, al gusturilor sau al tipurilor de temperament care le permite sa traiasca experiente interesante.
Copilul este interesat mai mult de ceea ce face decat de ceea ce este celalalt. Abia in adolescenta acesta incepe sa stabileasca legaturi intr-adevar semnificative, bazate pe atasamentul fata de persoane care nu pot fi schimbate intre ele.
Acest fapt explica usurinta cu care copiii se adapteaza la schimbarile de mediu, in momentul unei mutari, spre exemplu, usurinta pentru care parintii lor ii invidiaza uneori.
„Prietenii' la care se refera cu insistenta dascalii in cadrul activitatilor dirijate sunt, de fapt, parteneri de joaca cu care copiii leaga relatii care raman de obicei superficiale, ceea ce nu ii impiedica sa fie parteneri relationali redutabili, capabili sa exercite o influenta devastatoare asupra conditiei emotionale a camarazilor lor.
De unde necesitatea ca parintii sa fie vigilenti si pregatiti sa intervina daca raporturile capata o infatisare nesanatoasa.
O prietenie devine problematica atunci cand copiii depasesc limitele cadrului care confera sens relatiei si introduc in relatie implicatii emotionale legate de nevoi sau lipsuri personale.
In acest caz, celalalt nu mai este un partener de joc, ci un interlocutor pe plan relational, o persoana care joaca un rol determinant in viata afectiva a copilului.
Cand prietenia dintre doi copii capata aceasta directie, copiii fragili sunt cei care au nevoie sa fie inconjurati de atentie, apreciati, iubiti, ei suportand cel mai greu esecurile – vorbim de fetita care le cumpara dulciuri prietenelor sale pentru a fi acceptata de acestea, de fetita care se plaseaza intr-o asemenea pozitie de dependenta incat nu mai face nimic fara asentimentul prietenei sale, de baiatul dispus la actiuni ilegale pentru a-si impresiona prietenii, de cel care prefera sa se lase ridiculizat decat sa ramana singur.
Toti au in comun faptul ca sunt marcati de dificultati personale care dau relatiilor lor o nuanta afectiva prejudiciabila.
Toti renunta la integritatea lor pentru a fi cineva in ochii unor persoane care nu au nivelul de dezvoltare necesar pentru a raspunde nevoilor lor, si risca sa se profite de vulnerabilitatea lor. In acest caz, trebuie sa intervina parintele.
16,8% dintre parintii copiilor de 3-5 ani au intentia de a alege prietenii celor mici. Parintii din mediul urban se implica mai mult in alegerea prietenilor copiilor lor decat cei din rural.
Parintii nu trebuie sa se amestece in relatiile dintre copiii lor si prietenii acestora, deoarece acestea nu au, in principiu, un caracter intim. Atunci cand se intampla ca lucrurile sa fie asa, relatia e problematica.
Recomandabil pentru un parinte care constata ca propriul copil are greutati in a-si construi si trai relatiile de prietenie este, in prima faza, sa il puna pe acesta fata in fata cu propria conditie, oferindu-i perspectiva necesara pentru ca cel mic sa vada din ce motiv aceasta e nesanatoasa:
- cand ii platim pe ceilalti ca sa fim iubiti, le dam de inteles ca nu avem nicio valoare si nu facem decat sa culegem dispret;
- atunci cand le conferim celorlalti puterea de a ne spune ce ar trebui sa fim, riscam sa nu mai stim cine suntem cu adevarat;
- cei care te provoaca sa te comporti cum nu se cuvine nu se ingrijoreaza nicicum de problemele pe care ti le creezi;
- ceea ce trebuie sa suporti atunci cand iti lasi prietenul sa te trateze cu lipsa de respect este mai rau decat singuratatea.
Page: 1 2