Cum e prima noapte cu bebe?

Nașterea a trecut, ești deja acasă, în cameră cu copilul tău și te pregătești să petreci prima noapte împreună cu el. Acest moment special, poate fi trăit în mai multe moduri, în funcție starea de nou-născutului dar și a mamei.

Prima noapte pentru copil: ce lume ciudată!
Copilul tău poate trece peste prima noapte foarte calm sau… foarte agitat. Totul depinde de el. Unii, epuizați de naștere și de noul mediu pe care nu-l cunosc, adorm ușor și nu se trezesc decât pentru a fi hrăniți.

În schimb, alții își manifestă disconfortul plângând toată noaptea, pentru că ei trăiesc aceste schimbări. „Ce e cu atâtea capete care se uită la mine, cu atâtea mâini care mă manipulează? Prea mult zgomot, prea multă lumină… era mai bine în lichidul amniotic!, ar fi câteva replici pe care bebe le-ar spune cu privire la prima lui noapte acasă.

Prima noapte pentru mamă: între bucurie și anxietate
Multe mame tinere oscilează între aceste două sentimente. Ele sunt pe de o parte bucuroase că-și pot privi copilul după 9 luni de sarcină, că-l pot îmbrățișa, că vor începe o nouă viață în trei. Multe dintre ele însă se simt neliniștite, anxioase, pentru că pur și simplu le e teamă că nu vor ști cum să se ocupe de cel mic, că nu vor fi mame bune; prima noapte cu copilul lor e plină de temeri.

Prima noapte cu bebe depinde mai ales de starea mamei de oboseală
Dacă ai avut o naștere normală mai dificilă sau o cezariană, există riscul să te prăbușești cu capul pe pernă imediat după. În acest caz, dacă maternitatea dispune de personal, îți pot lua copilul, pentru ca tu să te odihnești. Multor mame le este dificil să-și lase copilul sub supravegherea altcuiva, însă faptul că ești odihnită poate fi un avantaj, te vei putea ocupa mai bine de copil a doua zi.

Dacă nu ai experimentat o naștere deosebit de dificilă, și te simți încă în formă, se poate să-ți petreci noaptea nedormind, dar asta pentru pentru a-ți admira copilul. Multe mame nu-și pot lua privirea de la cel mic, îi examinează toată noaptea caracteristicile, gesturile, expresiile.

În cele din urmă, dacă ești din fire anxioasă, te vei trezi frecvent pentru a te asigura că bebelușul este bine: „Respiră? De ce scoate zgomote ciudate? Oare îi e foame? În acest caz, o dată ce te-ai convins că totul e în regulă, încearcă să te relaxezi și să încerci să dormi. Vei avea timp a doua zi să ai grijă de el.
foto: Shutterstock

Mai multe articole