Cum îl ferești de răceală

Cum a venit vremea rece, cum s-a dat deschiderea la sezonul de răceli. Paradoxal, bebelușii tolerează o raceală mult mai bine decât un adult. Asta ar fi vestea bună. Cea rea este că, din cauza sistemului lor imunitar imatur, bebelușii pot răci de șase până la zece ori pe an.Uite câteva sfaturi de la medicii pediatri care te ajută să îl ferești pe cel mic de răceală.

 

Cei mai multi dintre părinți cred că bebelușii li se îmbolnavesc fiindcă se stranută în direcția lor; dar, de fapt, cel mai frecvent, calea de transmitere a microbilor este prin atingerea mâinilor bebelusului, și/sau a unei jucării pe care, mai apoi, cel mic le va duce la nas sau în gură. Uite câteva măsuri pe care să le iei, ca să îl ferești de răceală.
Alăptează – există numeroase  studii conform cărora bebelușii alăptați sunt mai feriți de răceli și gripe, grație anticorpilor continuți de laptele matern. Medicii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni și prelungirea ei până la doi ani, în paralel cu alimentația diversificată

Fii atentă la igienă – sună banal, dar apa și săpunul fac minuni când este vorba despre a împiedica transmiterea microbilor. Spală-te tu pe mâini atunci când îl chimbi pe cel mic, curăță-i și lui mânuțele, mai ales în perioada când ‘gustă’ tot ce vede.

Ține musafirii (mai) departe – Regula este valabilă mai ales în primele luni de viață, când bebelușii sunt extremi de vulnerabili. Obiceiul de a merge în gașcă la maternitate, de exemplu, nu este unul tocmai indicat, chiar dacă ne punem pe noi, simbolic, un halat ‘steril’. Țineți musafirii mai departe primele luni și să nu vă fie jenă să-i întrebați pe cei care se anunță în vizită, chiar și din familie, dacă sunt sănătoși.

Vaccinează-l – deși există multe controverse privind vaccinurile și vacccinarea, pediatrii le recomandă ca mijloc eficient de prevenire a bolilor și de întărire a sistemului imunitar. Iar un sistem imunitar sănătos ține și răcelile departe. Vezi ce vaccinuri opționale sunt recomandate la copii

 

foto Shutterstock

 

 

Mai multe articole