Cum îngrijești cordonul omblical al nou-născutului

Imediat după naştere, cordonul ombilical este prins cu o clemă şi tăiat. După puţin timp, acest rest al cordonului se întăreşte şi se zbârceşte. De obicei, el se desprinde de corp într-o săptămână sau două, dar şi o perioadă de până la o lună este normală.

Ce se întâmplă cu cordonul omblical

Chiar înainte să cadă şi câteva zile după aceea, este posibil să vezi câteva pete de sânge sau aglomerări de mucus gros galben sau verde la baza cordonului ombilical (acolo unde bontul este prins de corp). Acest lucru reprezintă o parte normală a procesului de vindecare şi nu constituie o infecţie.

În mod tradiţional, pediatrii recomandă ca zona ombilicală să fie menţinută uscată pentru a grăbi căderea bontului şi vindecarea ombilicului. Aceasta presupune îndoirea în jos a părţii superioare a scutecului, ca buricul să nu fie acoperit de scutecul ud. De asemenea, bebeluşul va fi şters cu un prosop moale la început, imersia în apă fiind amânată până când ombilicul s-a vindecat complet.

Pediatrii mai recomandă curăţarea bazei bontului ombilical cu alcool medicinal (spirt), dar studii suplimentare au arătat că, dacă ombilicul este lăsat pur şi simplu în pace şi nu este şters cu alcool, incidenţa infecţiei este aproximativ egală.

În intervalul de la căderea bontului la vindecarea completă, când la ombilic se observă sângerări, mucus şi cruste, foloseşte o compresă sterilă din tifon ca să cureţi buricul. Asigură-te că îndepărtezi toate cojile şi resturile atunci când cureţi.

Cum îngrijeşti cordonul ombilical

  • Expune bontul la aer. Bontul se va usca şi se va vindeca mult mai repede dacă îl expui la aer cât mai mult posibil. Nu-l acoperi cu scutece sau chiloţi de plastic şi, dacă se udă, asigură-te că îl ştergi bine.
  • Curăţarea bontului. Cu o compresă sterilă de tifon sau vată, umezită în spirt dacă aşa te sfătuieşte medicul, şterge uşor bontul, zona din jurul lui şi şanţurile buricului. Şterge apoi cu grijă cu un tampon uscat.
  • După ce bontul a căzut. Pot exista câteva pete de sânge în timp ce rana se vindecă. Ar trebui să o cureţi şi să o ştergi zilnic până când zona este complet vindecată.

 

Foto: 123rf.com

Mai multe articole