Atunci când bebeluşii stau liniştiţi nefăcând (aparent) ceva anume, poate doar răsucindu-şi limbuţa sau privindu-te cu mare atenţie, ei de fapt învaţă, prelucrând informaţiile foarte rapid.
În ultimul timp, citim peste tot despre faptul că bebeluşii, despre care se credea că sunt mici, fragili şi neştiutori, au o capacitate extraordinară de a învăţa.
Şi o fac într-o manieră „consecventă, prin intermediul tuturor simţurilor, aproape permanent.
Unii dintre noi pot crede că bebe învaţă lucruri numai atunci când noi ne ocupăm de el. Da, este parţial corect.
Parţial, pentru că el învaţă şi atunci când stă acolo în scăunel sau în ţarc şi aparent nu face nimic; învaţă şi atunci când îşi răsucesşe limbuţa în guriţa ştirbă, încercând parcă să o pregătească pentru complicatele consoane cu care noi îi „vibrăm auzul zilnic.
Ei bine, da, bebe nu stă să piardă vremea, el învaţă mereu. Ştim deja: creierul copilului se dezvoltă rapid în primele 12 luni de viaţă. Preocuparea lui principală este de a înregistra cât mai multe informaţii de la părinţii lui şi din mediul înconjurător. Iată cum:
- Bebeluşul învaţă de la tine – ascultându-te. Vocea ta, mami, e cel mai dulce sunet pentru el şi, chiar numai auzindu-te vorbind, el învaţă cum funcţionează limba maternă, care sunt regulile ei, ce înseamnă cuvintele, cum interacţionează oamenii în general, cum este treaba cu conversaţia (vorbeşte când mami, când altcineva). Cel mic preferă să înveţe de la oamenii la care ţine, de aceea este mai atent la vocile lor.
- Privind lumea din jurul lui – în braţe, în maşină, în magazine, pe stradă. Vede culori şi forme, mişcare şi transformare – aşa începe să îşi dea seama ce sunt obiectele din jur, la ce folosesc şi cum funcţionează ele.
- Atingând totul – îl vezi cum îşi fixează din când în când privirea pe ceva şi apoi întinde mânuţa să atingă, ia obiectul, îl apropie de ochi, îl răsuceşte, scutură, îl bagă în gură, apoi iar îl studiază. Pare că se joacă cu acel lucru, dar, de fapt, face ceea ce ar face orice fiinţă inteligentă cu un lucru pe care nu l-a mai văzut: îl cunoaşte.
- Jucându-se – dacă adultul este alături de el şi reuşeşte să dea primele indicii despre ce ar face el (adultul) cu acele obiecte: le suprapune, le alătură, le scutură, le învârteşte etc. Pentru că este modalitatea cea mai bună de a învăţa cum funcţionează lumea asta mare: practicând la scară mică funcţionarea ei. Copiii mici nu au nevoie de jucării scumpe pentru a învăţa despre lume şi pentru a fi mai inteligenţi. Tu eşti primul profesor…
- Relaxându-se – fiindcă pauza este crucială pentru dezvoltarea normală a bebeluşului. Creierul lui are nevoie de pauze de activitate în care să proceseze şi să sedimenteze ceea ce a aflat. Mai ales în primele luni de viaţă, copilul are nevoie de pauze pentru a se evita suprastimularea lui (care ar duce la învăţare superficială, oboseală şi chiar stres).
Deci, mami sau tati, ca să îl ajuţi pe bebe, vorbeşte mereu în preajma lui despre ceea ce faci tu în acel moment, fără să te simţi penibil. Conversează cu copilul, atunci când interacţionezi cu el (schimbi scutec, îl hrăneşti, îl îmbraci etc.).
Citeşte-i zilnic 5-10 minute. Stabileşte un program care să nu se modifice prea mult de la o zi la alta, ca să înveţe la ce să se aştepte. Lasă-l să exploreze obiecte cât mai diferite (dar sigure), nu doar jucării.
Foto: shutterstock.com