Cum poți preveni deformarea capului bebelușului

În ultima perioadă, s-a pus mult accent pe așezarea copiilor pe spate atunci când dorm. Cercetările au arătat că această poziție scade incidența sindromului morții subite a sugarului (SMSS)SMSS este rar, însă dormitul pe spate poate avea ca rezultat o formă neregulată a capului copilului. Iată cum poţi preveni deformarea capului bebeluşului.

Mulți bebeluși dezvoltă o preferință puternică pentru o anumită poziție a capului, pe o singură parte (aceeași), atunci când sunt culcați pe spate. De exemplu, dacă bebelușul tău își ține mereu capul întors spre dreapta când stă pe spate (adică în cea mai mare parte a zilei și a nopții), s-ar putea să observi că, în partea posterioară dreaptă, craniul lui începe să se turtească. Acest lucru se întâmplă fiindcă greutatea capului apasă pe această partea a craniului în creștere, care ia forma plată a saltelei sau a altei suprafețe pe care stă.

Dacă această preferință nu este combătută, turtirea părții posterioare drepte a craniului va deveni destul de vizibilă și s-ar putea chiar să observi că urechea dreaptă pare plasată mai în față decât cea stângă.

Pentru a evita deformarea capului bebelușului, numită plagiocefalie, încurajează-l pe copil să se uite în direcția opusă preferinței lui, făcând în așa fel încât să fie nevoit să se întoarcă spre partea opusă celei preferate, pentru a vedea obiecte care îl interesează (fața ta, fereastra sau becul). S-ar putea să trebuiască să-l întorci la 180° (așezându-l cu capul unde îi erau picioarele), ca el să fie nevoit să se întoarcă în direcția opusă celei preferate.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole