Cum ştii când începe travaliul?

Până în clipa în care începe travaliul efectiv, nicio măsurare a ştergerii colului uterin, a înălţimii prezentaţiei sau a dilataţiei nu îţi poate spune cât de repede va veni acest moment. O femeie cu dilataţie de trei centimetri de câteva săptămâni ar putea naşte abia după data indicată de medic, iar altă femeie, cu un col uterin lung şi închis, poate intra în travaliu în ziua următoare. În cazul multor femei cărora li s-a spus că nu vor naşte decât după câteva săptămâni, travaliul începe – invers, se pare – chiar de a doua zi.

Deşi este un proces continuu, travaliul este de obicei prezentat în stadii. Există patru astfel de stadii, ultimul fiind perioada de post-partum imediat, după naşterea copilului. Deşi travaliul nu este la fel pentru toată lumea, etapele travaliului, mai ales pentru o femeie care devine mamă pentru prima dată, sunt destul de clar delimitate. Este însă puţin mai complicat să ştii unde te afli în fiecare etapă.

În cazul a 75% dintre femeile care nasc pentru prima dată, travaliul durează între 14 şi 24 de ore (travaliile ulterioare sunt mult mai rapide). Înainte să te îngrijorezi, haide să vedem cum se împarte această perioadă în stadii şi etape. Nu uita că timpii prezentaţi aici se aplică majorităţii femeilor, însă nu tuturor. Una din patru femei va avea un travaliu mai scurt sau mai lung.

1. Primul stadiu: ştergerea şi dilatarea (13-21 de ore). Colul uterin se şterge complet şi se dilată până la zece centimetri, pe parcursul mai multor etape:

  • etapa iniţială sau latentă (8-12 ore). Colul uterin se şterge complet şi se dilată până la 3 centimetri;
  • etapa activă (4-6 ore). Colul uterin se dilată de la 3 cm la 7 centimetri;
  • etapa de tranziţie (1-3 ore). Colul se lărgeşte şi mai tare, cu o dilatare între 7 şi 10 centimetri.

2. Al doilea stadiu: expulzia (1-3 ore). Copilul este împins pe canalul naşterii. Acest stadiu se finalizează cu naşterea. În general împingerea copiilor mai mari durează mai mult decât a copiilor mai mici.

3. Al treilea stadiu: eliminarea placentei (5-20 de minute). De obicei, nu este un proces dificil şi produce foarte puţin disconfort.

4. Al patrulea stadiu: post-partum imediat (două ore). În această perioadă, mama este examinată cu atenţie pentru a observa dacă i se contractă uterul, dacă sângerarea este sub control şi care este reacţia sa la copil. Acum mama poate să se odihnească, să se alimenteze cum trebuie şi să-şi alăpteze copilul.

 

Începutul travaliului

În primul stadiu al travaliului, colul tău uterin începe să-şi schimbe forma. Conteracţiile neregulate ale uterului trag colul spre capul copilului. Contracţiile şi presiunea exercitată de copil încep să apese şi să subţieze colul.

Unele travalii încep brusc şi tumultos, sărind peste etapa iniţială sau latentă. În altele, etapa poate trece neobservată. Însă majoritatea femeilor, în special cele care devin mame pentru prima dată, trec printr-o lungă perioadă de ‘încălzire‘ la începutul travaliului.

Este posibil ca travaliul să fi început deja de câteva ore înainte să-ţi dai seama. Iată câteva semne care te anunţă de începerea travaliului:

  • durere supărătoare de spate, de picioare sau în partea inferioară a abdomenului
  • crampe asemănătoare celor menstruale
  • tulburări de tranzit intestinal
  • o senzaţie vagă că te îmbolnăveşti de ceva sau că ai mâncat ceva ce nu ţi-a priit. Multe femei care au intrat în travaliu au crezut că suferă de viroză digestivă
  • o secreţie vaginală mucoasă roşiatică. 'Dopul gelatinos' , mucoasa densă aflată în colul uterin în timpul sarcinii, poate să se înmoaie şi să iasă odată ce coplul începe să se subţieze şi să se deschidă. Atunci când conţine dâre de sânge, dopul gelatinos se numeşte 'scurgere cu sânge'. Poţi observa această scurgere brun-roşiatică atunci când te ştergi după ce ai utilizat toaleta. Sângerarea uşoară este cauzată de ruperea micilor capilare ale colului uterin (dacă observe vreodată o sângerare de culoare roşu-aprins, sună-ţi obstetricianul, deoarece ar putea fi provocată de placentă)
  • ruptura membranelor (a sacului amniotic). Poate avea loc fie o scurgere consistentă de lichid – cam cât o cană sau mai mult -, fie o scurgere constantă. Ruperea apei nu înseamnă neapărat că vei intra imediat în travaliu. Aproximativ 50% dintre femeile ale căror membrane se rup înainte de travaliu intră în travaliu în mai puţin de 12 ore; la celelalte 50% acest lucru are loc mai târziu.
  • surplusul de energie. Unele femei simt o explozie de energie cam cu o zi înainte de începerea travaliului. Acest sentiment îţi poate da de înţeles că travaliul va începe curând, însă nu este un semn pe care să te poţi baza.

La începutul travaliului, colul tău uterin se subţiază şi se şterge. Contracţiile sunt neregulate şi variază în intensitate. În primele câteva ore, s-ar putea să simţi o durere de spate uşoară sau nişte crampe care devin din ce în ce mai puternice. Durerea şi crampele pot să apară şi să dispară. Pot dura câteva secunde, oprindu-se dupa aceea. O caracteristică a acestei perioade este inconsecvenţa. Odată cu trecerea orelor, crampele devin mai puternice, mai regulate şi mai frecvente.

 

 

Foto: shutterstock.com

Mai multe articole