Cum recunoști un copil depresiv

Pare incredibil de crezut, dar și copiii pot suferi de depresie. Iar una dintre cele mai frecvente cauze o reprezintă schimbările dese ce au loc în viețile lor, fără să existe un timp de acomodare. Iată cum recunoști un copil depresiv.

Fericirea este o stare de moment – și de un moment scurt – și avem o grămadă de astfel de momente în viață, dar care sunt urmate de momente de normalitate, pe care noi o considerăm nefericire pentru că nu este o stare de fericire. Când nu suntem fericiți, noi considerăm că suntem nefericiți. Și atunci asta ne face să ne punem atât de mult problema fericirii încât ajungem să fim deprimați‘, a explicat Speranța Farca, specialist în educația copiilor pentru Digi 24.

Ea explică faptul că și copiii pot fi deprimați, însă din alte motive.

Atunci când sunt prea multe schimbări pe care ei nu le pot gestiona, sunt copleșitoare pentru ei, dar și când sunt traume. Dar și schimbările foarte multe, de fapt, generează traume. S-ar putea crede că ceea ce i se întâmplă unui copil nu este o traumă, dar dacă el o percepe ca atare, adultul trebuie să fie atent la semnele lui. El ne arată lucrurile astea‘, subliniază specialista.

„De exemplu, dacă copilul așteaptă să vină pe lume un frățior, nu o să îl dăm în acelaşi an şi la grădiniţă şi o să schimbăm şi casa pentru una mai mare. Deci, cumva ar fi bine să dozăm schimbările în viaţa copilului în aşa fel încât el să aibă timp să se acomodeze cu o schimbare pentru a trece la cealaltă‘, a arătat Speranța Farca.

Aceasta susține că un semn important este lipsa de reacție din partea copilului.

El se simte ca înainte, ignoră și este faza cea mai puternică a depresiei. Apoi, când începe să se revolte, să se plângă, să fie miorlăit, să nu îi mai convină nimic, să se poarte ca și cum îl doare tot corpul, are o voce miorlăită și tot timpul vrea ceva și pe mamă o agasează starea aceasta a copilului pentru că este într-o cerință permanentă. Aici este starea de recuperare, deja copilul începe să iasă din zona de lipsă de speranță în care copilul a ignorat ce i se întâmplă și se vede că are încredere să îi ceară mamei, dar o copleșește cu cerințele astea și mama ajunge la capătul puterilor‘, susține specialista.

Cum ajuți copilul să treacă peste depresie

Părinții își pot ajuta copiii să treacă mai ușor peste depresie, cu multă iubire, înțelegere și calm.

Aici este un bun moment ca mama să se gândească că nu va fi pe parcurs îndelungat și cu cât îi răspunde mai mult cerințelor, oricât de mari, lucrurile acestea se pot rezolva‘, a explicat Farca.

Pe urmă mai este o revoltă totală, o agresivitate. Copilul își opune starea de neputință și nefericire într-o stare de cerință agresivă și nimeni nu se mai înețelege cu el. Și acolo, deși el cere să fie pus la punct, să fie limitat, asta simțim noi că ar vrea, de afpt el are nevoie să fie iubit. Să vadă că orice ar face, el este îmbrățișat, iubit și înțeles, chiar dacă nici el nu se poate înțelege și controla‘, a subliniat specialistul.

Speranța Farca a precizat că de părinți depinde cum gestionează propriile stări, și nu pe ale copilului.

Sursă foto: 123rf.com

Mai multe articole