Dacă aștepți un nou membru al familiei să vină pe lume, înseamnă că ești implicat într-o pregătire sigură pentru ca totul să fie impecabil în momentul respectiv.
De la masa de înfășat, hăinuțe și scutece, trebuie să te gândești la toate. Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care va trebui să le cumperi este pătuțul în care nou-născutul va dormi. Acesta trebuie să respecte anumite criterii și să fie creat conform unor standarde care să îi permită celui mic să se bucure de un somn cât mai sigur și liniștit.
Firește, astfel de cheltuieli îți pot da peste cap bugetul, oricât de mult ai încerca să te încadrezi în el. În cazul în care mai ai nevoie de o sumă de bani pentru a pune toate lucrurile la punct înainte de venirea micuțului pe lume, apelează la credite nebancare. Acestea pot reprezenta un ajutor de nădejde în astfel de momente importante.
Iar dacă vrei să știi cum să alegi cel mai bun pătuț pentru bebelușul tău, iată cum s-o faci!
Cumpără un pătuț nou
Probabil că te gândești că vei putea economisi niște bani dacă alegi să achiziționezi un pătuț la mâna a doua de la cineva care nu îl mai utilizează. Totuși, dacă nu cunoști persoana de la care îl cumperi, îți recomandăm să cumperi unul nou. Un motiv este că pătuțurile noi sunt concepute conform unor standarde actuale în ceea ce privește siguranța nou-născutului, norme pe care modelele mai vechi s-ar putea să nu le respecte.
Totodată, pătuțurile care au mai fost utilizate ar putea veni la pachet cu bacterii sau alergeni care ar putea pune în pericol sănătatea celui mic. Nu uităm nici de structura patului, care poate să fi suferit modificări sau deteriorări în urma utilizărilor anterioare.
Gândește minimalist
Chiar dacă un design colorat, cu multe ornamente te poate cuceri instant din punct de vedere vizual, trebuie să nu pierzi din vedere faptul că, deși sunt destul de exacte, nevoile unui bebeluș sunt minimaliste. În acest caz se aplică și formula „mai puțin înseamnă mai mult’. Alege un model de pătuț după certificările pe care le are și normele pe care le respectă, chiar dacă designul piesei de mobilier nu este tocmai pe placul tău.
Renunță la perne și la animalele de pluș care vin la pachet și optează pentru un model cât mai simplu și cu un potențial de accidentare cât mai scăzut.
Tipuri de pătuțuri
Există o sumedenie de pătuțuri pentru bebeluși pe piață, fapt care te poate pune puțin în încurcătură atunci când nu știi după ce criterii să te ghidezi. Cel mai des întâlnite pătuțuri sunt cele standard, cele convertibile și mini pătuțurile.
· Pătuțurile standard oferă bebelușului suficient spațiu, chiar și după ce acesta va crește. Un astfel de model este ideal dacă ai la dispoziție o cameră separată pentru cel mic sau un dormitor generos. Acestea pot fi folosite până la 2 ani.
· Pătuțurile convertibile se numără printre cele mai apreciate și populare opțiuni deoarece pot fi transformate, se pot deschide, lungi sau micșora, în funcție de necesitate. Aceste modele se pot adapta în funcție de dimensiunile și nevoile copilului și reprezintă o soluție ideală pe termen lung.
· Mini pătuțurile se aseamănă cu cele convertibile, doar că au dimensiuni mai mici. Acestea pot fi utilizate ca pătuțuri secundare, pentru camera de zi sau în cazul în care dorești o soluție utilă pe termen scurt.
Alege cu grijă salteaua
Nu orice tip de saltea este potrivită pentru un pătuț de nou-născut. Deși pare greu de crezut, un model nepotrivit poate afecta somnul sugarului sau modul în care acesta se dezvoltă. Este important să iei în considerare și înălțimea saltelei în funcție de dimensiunile patului, pentru a te asigura că cel mic nu se află prea aproape de margine.
Verifică certificările de siguranță
În prezent, majoritatea pătuțurilor pentru copii trebuie să treacă de anumite teste și să obțină certificări care să demonstreze gradul de eficiență pe care îl oferă în protejarea celui mic. Dacă vrei să faci cea mai bună alegere, nu uita să iei în considerare astfel de aspecte, care pot face o diferență majoră în ceea ce privește siguranța bebelușului.
Pătuțul este extrem de important pentru ca cel mic să aibă parte de un somn odihnitor și pentru a-l feri de orice tip de pericole pe timpul nopții. Acum că știi la ce anume să fii atent atunci când îl alegi, ieși la cumpărături și alege modelul potrivit. Dacă mai ai nevoie de o sumă de bani pentru această achiziție, ia în considerare solicitarea de credite rapide. Banii astfel obținuți îți vor permite să faci cumpărăturile atât de necesare pe ultima sută de metri, pentru a-l întâmpina pe nou-venit așa cum se cuvine.