Cum să își ferești casa de poluare

Casa este locul în care suntem cel mai expuși la substanțele dăunătoare sănătății. Ar trebui să ne resemnăm cu asta? În niciun caz! Pentru că putem acționa simplu, aplicând în căminul nostru ceea ce specialiștii numesc „igiena chimică. Primul pas? Să nu mai intrăm încălțati mai departe de holul de la intrare. Uite cum să îți ferești casa de poluare.

 

Bucataria – otet, inox si fonta

Produsele de intretinere sunt pline de clor, amoniac si alti solventi. Chiar daca pictogramele (capete de morti, romb rosu, cruce neagra pe fond galben) le semnaleaza periculozitatea, fabricantii nu descriu elementele care compun aceste amestecuri.

Pe alocuri, modul de difuziune le poate spori toxicitatea. Astfel, un produs pentru curatarea geamurilor contine amoniac amestecat cu apa colorata si parfumuri artificiale – ceea ce, in sine, constituie deja un bun cocteil –, dar, odata cu pulverizarea, picaturile ajung, inevitabil, pe piele si in plamani.

Cu ce sa le inlocuim? Cu otet alb (un excelent detartrant), bicarbonat de sodiu (agent de inalbire, dezodorizant, pudra de curatat), cristale de sodiu (degresant) si sapun negru (pentru curatare). Cateva picaturi de ulei esential de lamaie, grepfrut sau cimbru pot parfuma discret, inofensiv. Iar anumite produse din microfibre permit curatarea folosind numai apa.

Ambalajele si ustensilele din plastic. Au in compozitie ftalati, perfluori, bisfenol A etc., considerati a fi perturbatori endocrini, susceptibili de favorizare a infertilitatii, a pubertatii precoce, tulburarilor de imunitate, a anumitor tipuri de cancer…

De retinut: caldura creste migrarea acestor molecule spre alimente si cu cat plasticul este mai subtire, cu atat transferul este mai favorizat. Folia alimentara poate fi folosita la acoperirea unui bol pe care il introducem in frigider, dar trebuie evitata la microunde sau pe alimentele grase, acestea din urma favorizand trecerea substantelor toxice in mancare.

Staniolul (neurotoxic recunoscut), atunci cand este incalzit, elibereaza o mare cantitate de citrat de aluminiu, banuit a provoca maladii ale tubului digestiv, printre care si cancerul. Cand prepari peste adaugi lamaie? Ei bine, atunci citratul de aluminiu devine si mai solubil in organism.

Atentie, de asemenea, si la formele de prajituri din silicon ieftin. Daca, frecand forma, iti „ramane pe degete o senzatie alunecoasa, asta inseamna ca moleculele se desprind de material. Evita sa alegi produse din plastic ale caror cifre din triunghiul de reciclare sunt 3, 6 sau 7 (este posibila prezenta ftalatilor si a bisfenolului A).

In prezent, cele mai sigure au cifrele 2, 4 si 5. Ustensile precum bolurile, cestile, polonicele, spatulele incasabile si micii roboti de bucatarie pot contine policarbonati, care se elibereaza in timpul incalzirii. La mai mult de 70 de grade Celsius, rasina din compozitie incepe sa se topeasca, iar descompunerea este toxica.

Cu ce sa le inlocuim? Cu recipienti din sticla, in special pentru robotii de bucatarie sau cand vrem sa incalzim alimentele la microunde. Gatitul la temperaturi joase in recipiente din inox (otel inoxidabil), fonta sau ceramica reduce riscul de toxicitate.

 

Sufrageria – sticla, lemn brut

Obiectele de decor, mobila noua, parchetul stratificat sau vitrificat, mocheta, podeaua din PVC, vopseaua, tapetul, tesaturile noi, toate degajeaza compusi organici volatili (COV), foarte nocivi pentru sanatate. In momentul in care simti mirosul acela de nou, de plastic, de vopsea, imediat deschide larg toate geamurile si aeriseste pana ce mirosul dispare!

Totusi, nu toti compusii organici volatili au miros: precum anumite vopsele si produse ignifuge, prezente in tesaturile mobilelor sau in carcasele calculatoarelor. Daca acestea se incalzesc, vor elibera COV in aer. Prin urmare, cand faci cumparaturi pentru casa, verifica etichetele si, in mod obligatoriu, aeriseste in fiecare zi cel putin 15 minute.

Cu ce sa le inlocuim? Cel mai bine este sa alegi mobila sau etajere din sticla, din metal sau lemn brut, ori mobila vintage, din care COV s-au volatilizat deja. Daca nu poti face asta, cand cumperi mobila noua, las-o la aerisit intr-un garaj cateva zile, mai ales daca vrei sa amenajezi camera celor mici. Si, evident, ii scoti toata folia.

Cand pui mocheta, sub nicio forma nu folosi lipici, ci Velcro. Cat despre parchet, cel mai putin poluant este parchetul din lemn masiv, nestratificat. La fel ca si dalele de ceramica sau gresia. Linoleumul natural, fabricat din ulei de in, rasina de pin, pluta si un amestec de creta, argila si pigmenti minerali, pus pe un suport de iuta, este foarte putin poluant.

Tot ceea ce arde (lemn, hartie de semineu, tamaie, lumanari parfumate) reprezinta o sursa de poluare interioara. Pentru seminee si caloriferele de ambianta, combustia antreneaza si formarea compusilor toxici, iar daca lemnul a fost tratat, cu atat mai rau!

Vrei sa speli geamurile, tu sau femeia de la curatenie? Eficienta este hartia de ziar, care nu numai ca lasa geamurile impecabile, dar nici nu elibereaza substante chimice.

Cat despre lumanari, cele mai putin nocive sunt cele din ceara de albine si fitil din bumbac, nu din gel, care contine plastic, si nici cele facute din ulei de soia. Daca te gandesti la aromoterapie, cumpara lumanari din magazinele specializate, cu uleiuri esentiale bio.

Nu uita de plantele de apartament! Sunt frumoase, adauga un plus de rafinament si functioneaza ca un bun agent depoluant.

Citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole