Copiii dau semn că ar fi gata pentru oliţă la vârste cuprinse între 18 luni şi trei ani. De fapt, nu contează vârsta: doar să fie pregătiţi psihologic, fizic şi fiziologic pentru „operaţiunea oliţa.
Dacă scutecul este uscat timp de două ore consecutiv între urinări, dacă are defecaţii la ore relativ fixe, este capabil să urmeze instrucţiuni simple, nu îi place când are scutecul murdar, cere să fie schimbat şi vrea să meargă singur la toaletă sau cere chiloţei, e momentul!
Dacă încă nu vorbeşte (mai ales băieţii), îţi dai seama că vrea să facă pipi sau caca după expresia feţei, postura corporală sau după sunetele pe care le scoate înainte să se întâmple (înseamnă că el ştie că urmează să facă).
Dacă cel mic a început să îţi spună că a făcut în scutec, laudă-l că te-a anunţat şi încurajează-l să îţi spună mai devreme data viitoare. Când observi că ar fi pe punctul de a face ceva, întreabă-l dacă nu ar vrea să meargă să facă la oliţă/toaletă, du-l de mânuţă acolo şi arată-i cum se foloseşte obiectul respectiv.
Dacă nu face imediat, mai ţine-l acolo unu-două minute şi nu insista să facă ― înseamnă că nu e pregătit şi manifestă rezistenţă. Până data viitoare, dacă a făcut în scutec, goleşte conţinutul în oliţă, ca şi cum ar fi folosit-o şi arată-i cum ai fi procedat dacă ar fi făcut în ea.
Pe măsură ce copilul se apropie de doi ani, majoritatea părinţilor încep să îşi pună problema oliţei. Nu trebuie să intraţi în competiţie cu alţi părinţi.
Care este vârsta potrivită?
Foarte mulţi copii au chiar la doi, trei ani vezica infantilă (nematurizată încă). De aceea spuneam că timpul oliţei a venit atunci când intervalul dintre urinări este de cel puţin două ore.
La fel de importantă este şi abilitatea copilului de a recunoaşte senzaţia de urinare şi defecaţie, deoarece dacă el nu îşi dă seama că „îi vine, pregătirea pentru a face la oliţă este inutilă. Unii copii arată acest semn în jurul vârstei de doi ani, însă majoritatea la vârsta de trei ani.
Aceasta este maturizarea fiziologică. Maturizarea fizică presupune abilitatea de a merge (la şi de la baie), de a-şi ridica sau da jos chiloţelul, de a se aşeza şi ridica singur de pe oliţă/toaletă.
Unii copii nici nu merg la un an ― cum să vrem să facă la oliţă? Ultima componentă a maturizării, probabil cea mai importantă, este cea psihologică ― dorinţa de a face la oliţă. Dacă micuţul nu vrea să stea pe oliţă, efortul este inutil! Îl puteţi obliga să stea pe oală, însă nu îl puteţi obliga să şi urineze.
După ce observaţi apariţia acestor semne enunţate, mai aşteptaţi în medie trei luni înainte de a începe „antrenametul pentru a face la oliţă/toaletă. Lăsaţi-l să observe cum folosesc alţii toaleta, vorbiţi-i despre faptul că va face şi el curând acolo, precum copiii mari. Nu-l grăbiţi: este un pas important înainte!
Ce să nu faci:
- Nu obliga copilul să facă la oliţă/ toaletă doar pentru că toţi copiii prietenelor fac aşa sau pentru că bunicii pretind că e deja mare pentru a mai face în scutec. Fiecare copil are o vârstă anume la care se simte pregătit. Când a învăţat să meargă sau să vorbească l-ai obligat?
- Nu pune copilul la oliţă înainte ca el să fie gata din punct de vedere psihologic şi fiziologic pentru asta. Unii pot avea succes (am auzit mame aberante care se mândreau că bebeluşii lor de şase luni fac deja la oliţă), însă preţul succesului e mare. Şi vă asigur că nu merită.
- Nu certa copilul dacă ― odată început antrenamentul pentru oliţă ― mai face şi pe el. Căpătarea obişuinţei durează luni de zile. Poţi să îi creezi complexe mai mari pe care şi tu, şi el le veţi plăti scump.
- Nu începe pregătirea pentru oliţă în perioade stresante pentru voi sau copil (zugrăvit, mutat, musafiri, un nou bebeluş în familie).
Foto: shutterstock.com