Cum să scapi de burtică

Indiferent cât de mult mergi pe jos, câte diete ai încercat sau cât de mult a trecut de când ai născut, uneori nu mai poţi scăpa de burtică.

În timpul sarcinii, muşchii abdomenului s-au întins şi s-au depărtat pentru a face loc uterului în continuă creştere.

După naştere, chiar şi după ce uterul revine la dimensiunile iniţiale, în unele cazuri muşchii nu mai revin la forma de dinainte.

Iată câteva sfaturi prin care poţi să dai jos burtica fără să faci vreun efort mare:

1. Stai dreaptă, lasă umerii să-ţi cadă şi concentrează-te asupra muşchilor burţii, în timp ce îţi tragi burta, ca atunci când vrei să încapi într-o pereche de pantaloni prea strâmţi.

Imaginează-ţi că porţi un corset, ale cărui sfori se strâng din ce în ce mai tare.
Acest exerciţiu previne şi durerile de spate şi poate fi practicat oricând, fie că citeşti o carte, fie că stai la rând la supermarket.

Nu e nimic complicat, dar va contribui la procesul de redefinire al abdomenului tău, făcându-l mai plat şi mai ferm.
Dacă uiţi să faci asta de mai multe ori pe zi, leagă-ţi o sfoară în jurul abdomenului, iar când simţi că sfoara devine prea strânsă, îţi vei aminti să-ţi tragi burta.

2. Un alt exerciţiu simplu este acela prin care atunci când îţi tii copilul în braţe, în loc să-l ţii pe lateral, ţine-l în faţă, cu ambele mâini. Nu trebuie să-l ţii aşa mult, dar această poziţie repetată de mai multe ori pe zi ajută la tonifierea muşchilor abdomenului.


3.
Atunci când stai pe scaun, pune-ţi bebeluşul pe fluierul picioarelor şi, prin mişcări ritmice, ridică-l, apoi coboară-l, neuitând să-l ţii de mânuţe pentru a nu cădea.
Este un exerciţiu plăcut şi amuzant pentru copil, iar pe tine te va ajuta să-ţi tonifici muşchii abdomenului şi ai picioarelor.


4.
Stai pe spate şi depărtează-ţi mâinile de corp atât de mult cât poţi. Ridică, pe rând, picioarele în aer la 90 de grade faţă de corp, apoi coboară-le. Este, de asemenea, un bun exerciţiu pentru abdomen, dar şi pentru picioare.


5.
Exerciţiile cardiovasculare sunt importante atunci când vrei să slăbeşti. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îţi dedici ore întregi mergând la sală. O plimbare de 10-15 minute cu bebeluşul în port-bebe, te va ajuta să arzi caloriile.

Dacă tocmai ai născut, aşteaptă până când medicul îţi dă undă verde să urmezi sfaturile de mai sus, de obicei la şase săptămâni după naştere.

 

[table id=31 /]

 

Foto: shutterstock.com.

Mai multe articole