Este aproape imposibil sa iti faci o imagine asupra dimensiunii (imense) a implicatiilor pe care le presupune rolul de parinte asupra complexitatii situatiei in care se afla parintii – aceea de a imparti casa cu un copil.
Spre deosebire de mame, care au timp sa isi cunoasca copilul in perioada celor 9 luni de sarcina, sa se familiarizeze cu responsabilitatea ingrijirii lui in aceasta perioada, tatii sunt cu adevarat confruntati cu postura de parinte fix in ziua in care bebelusul se naste.
Toate nevoile copilului pot deveni coplesitoare. Daca mai adaugam si posibilitatea ca mama sa fie epuizata si nu poate face fata treburilor casei dupa o nastere grea, prietenii sau rudele nu sunt asa de disponibili cum ar fi sperat tatal sa fie, faptul ca nu mai este nimeni care sa ii pregateasca si lui o masa ca pe vremuri, rufele nu se spala si nu se calca singure, banii se topesc pe zi ce trece, nu mai vorbim ca nu mai reuseste sa puna ceva bani deoparte – putem sa ne imaginam panica ce il poate cuprinde pe proaspatul tatic.
Singurul subiect de conversatie care capteaza atentia parintilor dupa nasterea copilului (cel putin pentru cateva luni bune) este doar copilul. Restul pare derizoriu.
Tati este socat
atal, care abia si-a adus copilul acasa, incepe sa constate ca expresia pentru tot restul vietii…’ capata o dimensiune noua, enorma, poate chiar terifianta. Adica se asociaza cu niste ganduri profund disfunctionale: nu voi mai putea dormi sau face sex in tihna pentru tot restul vietii, bebelusul este responsabilitatea mea pentru tot restul vietii mele.
Uneori sta cu privirea in gol si se intreaba, socat de ceea ce simte: Oare chiar iubesc aceasta fiinta galagioasa?’. Din pacate, bebelusul nu-i poate zambi fermecator si nu-i poate inca spune te iubesc, tati’ (lucruri care, cateva luni mai tarziu, il leaga iremediabil pe tati de mica fiinta) si nici nu poate inca sa se alerge cu tati pe sub mese, poate doar sa planga si parca sa nu se mai poate opri din plans.
Da, tati este socat in primele zile, dar este numai inceputul! Noroc ca nu dureaza mult! Cred ca orice tata poate spune cat de lung este primul an de cand i s-a nascut copilul.
Studiile arata o scadere in satisfactia maritala dupa nasterea primului copil. Este important sa ne pregatim, ca parinti, sa pregatim relatia pentru sosirea copilului.
A trecut pe locul al II-lea
Primele luni sunt cele mai grele. Pentru ca sunt si primele in care tati trebuie sa renunte la multe, foarte multe dintre lucrurile pe care le avea inainte: timpul si noptile linistite sunt primele pe lista, mai apoi intalnirile cu baietii, imbratisarile si saruturile sotiei, mancarea calda, poate alta in fiecare zi, iesirile la film sau teatru cu sotia, weekendurile la munte…
O alta schimbare importanta – nu mai este pe locul I in viata sotiei sale, a trecut brusc si parca nedrept de dureros pe locul al II-lea. De ce? Bebe nu isi poate pregati ceva de mancare, nu se poate imbraca singur, dar tati poate. Si nu numai.
Nu mai gaseste o ureche blanda si compatimitoare dispusa sa asculte ce greu a fost azi la serviciu, trebuie sa aiba el calmul si disponibilitatea de a asculta despre colici, plans si cat lapte a luat bebe la o masa, si chiar sa preia (desi este, poate, epuizat) sarcina de a-l plimba pe bebe, mami fiind deja foarte obosita. Ce discutii despre ce vom face in concediu sau despre viitor…?!
Trage aer in piept!
„Cand totul in relatie se reduce la discutiile despre copil si la a face ceva pentru copil sau cu copilul, e normal ca relatia sa treaca pe un cu totul alt loc. As fi spus locul doi, dar e deja prea mult. Ajunseseram chiar sa ne calcam pe nervi unul pe altul. Ea ma astepta de la serviciu, eu nu mai stiam ce sa mai astept.
Da, bineinteles, ma duceam cu drag acasa, dar incepuse sa ma ingrijoreze faptul ca inainte sa sun la usa ma opream cateva secunde, in care stateam cu ochii inchisi respirand adanc, ca si cum urma sa fac scufundari. Ca sa nu mai vorbim de sex. Ne-au trebuit parca 6 luni ca sa putem sa fim impreuna si un an pana sa ii pot atinge sanii’.
Page: 1 2