Iata o familie fericita – el si ea care s-au casatorit din mare iubire, primul nascut, un baiat splendid, inteligent, vioi, caruia parca nu ii mai ajunge ziua sa isi manifeste bucuria de a trai, si burtica mare care pregateste venirea pe lume a celui de-al doilea copil, dorit si el la fel de mult ca primul.
Sarcina, destul de usoara, le face celor trei asteptarea foarte placuta, sunt o familie care stie sa se bucure de fiecare zi. Cand s-a nascut si al doilea copil, totul era pregatit – patutul, caruciorul, camera, fratiorul mai mare (ca sa nu aiba probleme legate de gelozia fata de cel mic).
Nasterea a decurs bine, chiar daca nu a luat 10 la venirea pe lume. Un copil sanatos, care mananca bine, doarme bine, care a adus inca un graunte de fericire in familie.
Insa, dupa ce a implinit 6 luni, lucrurile au inceput sa se schimbe. Nu se mai dezvolta la fel de bine, nu mai crestea, nu mai lua in greutate. Analize, medici, spitale, nopti nedormite, un diagnostic greu de suportat.
Si a venit si ziua cand bebelusul a plecat.
L-au gasit „dormind' cu un zambet pe fata in patutul lui, mai palid ca de obicei, dar zambind. Inimioara lui nu mai batea. Din acel moment, viata familiei s-a schimbat. Era o suferinta foarte greu de indurat, chiar si aerul din casa producea durere.
Toata familia a fost alaturi de ei, dar parea ca nimeni nu poate intelege neputinta si disperarea din sufletul mamei. Intrebarea „dar de ce?' o coplesea… ca inca o piatra de moara adaugata la sentimentele de disperare, durere, vinovatie.
Privirea nedumerita si vesela a primului nascut devenise invizibila pentru cei doi parinti, care incercau sa se adune pentru a face fata ritualurilor de inmormantare ale bebelusului, si abia reuseau sa se ia in seama pe ei insisi…
Citeste continuarea in revista BABY – iunie.