Cine nu-l cunoaste pe Pinocchio? Celebra papusa de lemn careia, atunci cand mintea, ii crestea nasul. Probabil ca multi dintre noi, copii fiind, am fost speriati de catre parinti ca daca spunem „minciunele’ ne creste nasul.
Minciuna este o alterare constienta a adevarului, o alegere simpla, la granita intre realitate si fictiune.
Minciuna, in cazul copiilor, este diferita de cea a adultilor si, pentru a o intelege, trebuie sa tinem cont de varsta si de stadiul lor de dezvoltare.
Copilul in varsta de pana la 3 – 4 ani nu minte intentionat. El este un pseudo-mincinos, care traieste intr-o mica lume proprie, lume ce le apare alterata doar adultilor, care nu pot patrunde sensurile simbolice ale limbajului copilului.
La aceasta varsta, imaginatia este debordanta, copilul minte pentru ca simte nevoia de a „inflori’. Uneori, el poate minti pentru ca a uitat, pur si simplu, cum s-au intamplat lucrurile in realitate: „Oare eu am adus noroiul in casa sau cainele?’
El poate, totusi, minti pentru a evita o pedeapsa, deoarece intelege consecintele, dar codul lui moral nu este inca dezvoltat.
Copilul cu varsta intre 4 si 6 ani are si el probleme in stabilirea limitei dintre lumea reala si fantezie. La aceasta varsta, el poate avea parteneri de joaca imaginari si isi poate construi realitatea ca si cum ar avea o bagheta de magician.
Dupa parerea expertilor, este posibil ca la aceasta varsta un copil sa creada ca, distorsionand adevarul, va face ca lucrurile sa se fi intamplat exact asa cum isi doreste el.
De exemplu, copilul tau ii smulge brusc din mana o jucarie surioarei mai mici, aceasta incepe sa planga, iar atunci lui ii pare rau ca a facut-o sa planga.
Cand il intrebi ce s-a intamplat, copilul iti poate spune ca surioara a scapat singura jucaria din mana, pentru ca doreste foarte mult ca lucrurile sa se fi intamplat in acest fel, sa nu fie el cel care si-a facut sora sa sufere.
Pana la urma, ajunge sa creada ca exact asa s-a si intamplat. Copilul cu varsta intre 6 si 12 ani intelege atat ce este minciuna, cat si latura morala negativa a acestui comportament. Cu toate acestea, el poate continua sa minta pentru a testa regulile si limitele impuse de adulti.
Ajuta-ti copilul sa fie sincer
Incurajeaza-i sinceritatea. In loc sa-l certi atunci cand minte, multumeste-i cand este cinstit si iti spune adevarul. De exemplu, ii poti spune: „grozav ca mi-ai spus despre camionul stricat, acum inteleg cum a ajuns asa. Evita sa pui copilul in situatii incriminatorii. Incearca sa nu-l anchetezi in amanunt cu privire la greselile pe care le face.
La urma urmei, in multe cazuri e evident: daca are ciocolata intinsa pe toata fata, stii exact ce s-a intamplat cu desertul surioarei lui. Adeseori, chestionam copilul pentru ca vrem ca el sa marturiseasca faptele comise, dar de multe ori aceasta practica duce la confruntari inutile.
Actioneaza numai pe baza a ceea ce stii. Spune-i copilului tau pe un ton calm: „Uite, nu e corect sa iei din bomboanele surioarei tale, sunt ale ei si se supara daca nu mai are; hai sa-i dam cateva din ale tale, esti de acord?’. Prin aceasta strategie, nu numai ca ai evitat confruntarea directa („marturiseste ca minti), dar i-ai aratat cum isi poate repara greseala.
Pentru copil e mai important sa stie cum sa repare o greseala decat cum sa faca fata unei anchete. Creeaza un sentiment de incredere. Arata-i copilului tau ca ai incredere in el si ca el poate avea incredere in tine spunandu-i intotdeauna adevarul. Respecta-ti cuvantul dat si cere-ti scuze daca incalci o promisiune. Va invata mai mult din comportamentul tau decat din reprosuri.
Page: 1 2