Parea realmente surd, pierdut in alta lume decat cea in care ne aflam noi. Unii parinti ar putea sa se gandeasca la deficit de atentie sau la ignorare deliberata. Nu este chiar asa.
Desi tulburarea cu deficit de atentie ar putea da semne de aparitie de la aceasta varsta, nu trebuie sa exageram, deoarece micutii de doi-trei ani (oricat de precoce si supradotati ii credem noi, ca parinti) nu au capacitatea de a se concentra pe mai multe lucruri/activitati in acelasi timp.
Ei au un volum al atentiei limitat, iar cand interesul lor este incitat de joaca sau de un anumit obiect sau jucarie, este limpede ca distragerea atentiei de la acel lucru este foarte dificila.
De obicei, copiii nu privesc jucariile ca obiecte „de decor – nu le admira culoarea, finisajele etc., ci le privesc ca pe obiecte animate, cu viata, care „fac diverse lucruri, care „vor ceva, care se duc sau vin de undeva; obiectele acelea le „comunica ceva copiilor.
Toate aceste ceva-uri necesita atentie, ii absorb pe cei mici intr-un soi de poveste, poveste care necesita participarea lor totala. Cu trup si suflet. De aceea, de multe ori ii auzi vorbind cu voce tare, exclamand sau bolborosind de parca ar fi in transa, in vis.
Cand noi le cerem ceva, chiar si numai atentia, avem surpriza sa observam ca nu ne aud. Cum spun unii parinti, „ne ignora. Aici nu vorbim despre ignorarea deliberata, cand copilul doar se face ca nu aude pentru ca nu ii convine ceea ce aude, sau pentru ca stie ca nu te tii de ceea ce ii spui atunci, ca nu esti consecvent – daca ii spui sa faca un lucru, nu ii spui cu convingere sau transmiti prin comportamentul tau ca nu e neaparat nevoie sa faca acel lucru, sau asociezi comanda cu o amenintare. Sau despre faptul ca s-a obisnuit, prin exersare indelungata a ignorarii deliberate, chiar sa nu ne auda.
Poate aparea ceea ce apare si intre soti: surditatea afectiva. Atunci „surdul chiar nu aude! Uneori, copilul cu „auz selectiv poate sa para mai surd decat de obicei; aceasta ignorare poate parea ca se agraveaza, insa nu te ingrijora – si acest lucru este normal. Intr-adevar, copiii sunt uneori asa de absorbiti de ceea ce fac, incat nu mai sesizeaza nimic altceva.
Aceste momente de joaca ce ii absorb ca intr-o alta dimensiune sunt momente de dezvoltare a sentimentului de sine, iar ignorarea parintilor sau a oricarui alt stimul exterior este o parte fireasca a procesului respectiv.
Ca orice stare de „transa, si aceasta concentrare a copilului pe joaca presupune o „trezire sau iesire dintr-o stare lenta si blanda. Daca strigi la copil sau il bruschezi fizic, il poti speria. Prin urmare, beneficiile acestui tip de atitudine sunt inexistente.
Copilul trebuie atins usor, mangaiat sau facut atent prin apropiere fizica blanda, voce calda si timp de revenire la activitatile cerute de parinte. Nu e bine sa ii cerem copilului sa faca un anumit lucru „imediat!
Ar insemna sa ne comportam noi insine ca niste copii rasfatati, care bat din picior sa se intample ceea ce isi doresc „chiar acum. Gandeste-te ca putem fi un model de comportament indezirabil pentru copilul nostru.
Obisnuiesti sa ignori copilul cand are ceva de spus? Cand vei vedea ca si el face la fel, „felicita-te, l-ai invatat bine!
Afla ce sa faci pentru ca micutul sa te auda, sa fie atent la ceea ce ii spui.
Capteaza-i atentia – priveste copilul in ochi, sau atinge-l cu blandete pe brat sau pe spate, mangaie-l pe capsor si da-i informatii clare despre ceea ce vrei sa faca pe un ton bland, la modul: „Este timpul sa te opresti (din joaca sau din ceea ce face) si sa mergi la nani, in niciun caz urland: „Hai, gata cu joaca, treci la nani odata!.
Daca l-ai obisnuit sa ii captezi atentia urland, sa nu te miri daca in curand va face si el la fel cu tine sau cu ceilalti!
Fii ferma cand spui ceva – daca ii spui ca in cinci minute trebuie sa vina la masa, nani sau sa plece din parc, asa sa fie!; nu te lalai la taclale cu tati, buni, alta mama sau nu lungi cele cinci minute ocupandu-te de altceva, sau si mai rau – reducand intervalul pe care i l-ai dat.
Altfel, copilul va invata sa nu te ia in serios si ca ceea ce spui nu e chiar ceea ce gandesti, prin urmare merita ignorat.
Foloseste umorul – cand copiii cu care lucrez ma „ignora, ii intreb daca au urechiuse, unde sunt si la ce le folosesc, sau daca le-au luat cu ei de acasa. Ei rad si se concentreaza pe ce am de spus.
Focalizarea atentiei – in niciun caz nu incerca sa-i captezi atentia ridicand vocea; vorbeste pe un ton bland, nu rastit. Este vorba despre focalizarea atentiei folosind tonuri joase – procedeu util si in cazul adultilor.
Text: Cornelia Olinescu, Foto: Dreamstime.