Faptul ca avem dreptul si indatorirea de a lua decizii in numele si pentru copilul nostru in copilaria sa este si bine, dar si rau.
El singur nu o poate face, ceea ce este bine, noi insa putem face si greseli mari, ceea ce este rau. Oare suntem noi in stare sa luam cele mai bune decizii pentru el?
Am mai vorbit despre procesul elaborat si structurat al luarii deciziilor, ca urmare nu vom aborda din nou algoritmul logic al luarii unei decizii, astfel incat sa minimizam riscul efectelor negative ale acesteia. Sper doar ca deja aplicati un algoritm de luare a deciziilor si pentru voi, si pentru copil. Pentru propria persoana pare, insa, mai simplu – pana la urma, eu am decis, bine sau rau, eu suport consecintele si imi asum decizia luata. Insa atunci cand e vorba de altcineva, este mai greu sa iti asumi decizia cu tot atata lejeritate, caci nu suporti doar tu consecintele, ci mai ales acea persoana – copilul.
Tu cum ai ales ultima oara in numele copilului tau – cu creierul tau, cu inima, cu creierul altuia (la insistentele sau sfatul altuia)? Altfel? Ce te-a determinat sa faci acea alegere? Raul cel mai mic din doua sau mai multe rele? Cele mai mari beneficii? Intamplarea, hazardul? Presiunea celor din jur? Trendul? Ce a cantarit in balanta atunci cand ai decis? De ce te intreb? Pentru ca daca nu ai analizat asa cum trebuie inainte sa alegi, exista un risc mare sa iei decizii intamplatoare si nocive pentru tine si copil.
Citeste continuarea in revista BABY, editia decembrie 2011!