Desert rapid: Parfe cu ricotta și fructe de pădure

Profită de fructele de pădure, foarte bogate în vitamine și antioxidanți, și încercă această rețetă pentru un desert delicios și hrănitor: parfe cu ricotta și fructe de pădure.

 

Ingrediente pentru 4 porții

  • o cană brânză ricotta
  • 2 linguri brânză mascarpone
  • o cană și jumătate de fructe de pădure (zmeură, coacăze, căpșuni)
  • un praf de nucșoară sau scorțioară, proaspăt măcinată
  • o lingură fructoză
  • frunze de mentă pentru ornat

 

Mod de pregătire

Într-un castron, amestecă bine brânza ricotta și mascarpone, împreună cu o lingură  de fructoză (sau miere, dacă servești desertul unor copii mai mari de 3 ani), praful de nucșoară sau scorțișoară și jumătate de cană de fructe de pădure.

Într-o cupă de desert, pune apoi în straturi alternative compoziția cremă și un strat de fructe de pădure, având grijă ca stratul de deasupra să fie cel de cremă de brânză. Lasă la congelator timp de 30 de minute. Scoate și ornează cu felii de căpșuni, lângă care presari câteva afine și puțină zmeură. Poți decora cu o frunză de mentă.

Desertul poate fi dat și copiilor de peste un an. Dacă în familie există antecendete de alergii, verifică împreună cu medicul pediatru dacă poți servi acest desert și celui mic, fructele de pădure prezentând riscul de alergii.

foto Shutterstock

 

 

 

 

Mai multe articole