După infidelitate – cum (re)construiești relația

Dintr-un motiv sau altul, unele cupluri se afla in situatia infidelitatii. O piatra de incercare teribila, o infidelitate poate dizolva si cele mai (aparent) rezistente parteneriate. Insa daca cei doi vor sa mearga mai departe si sa-si salveze relatia sau casnicia, ce este de facut? Psihoterapeutul Andreea Petrea ne spune:

 

In ce fel se schimba regulile jocului intr-o relatie in care unul dintre parteneri a fost infidel?

Andreea Petrea: Infidelitatea este un termen care poate lua multe valente, de aceea cred ca cei mai indreptatiti sa defineasca acest concept sunt chiar cei doi parteneri. Pentru unii, infidelitatea se rezuma la intimitatea fizica, pentru altii, la intimitatea psihologica (emotionala, intelectuala si spirituala) ori doar la intentia partenerului – in lipsa oricarui contact.

Prin urmare, fiecare, in suflet si in constiinta, este important sa-si descopere limitele si sa i le destainuie partenerului si, astfel, sa clarifice si sa negocieze viziunea asupra infidelitatii in relatia de cuplu. Infidelitatea poate fi o consecinta a unei relatii de cuplu nefericite, cand se instaleaza un decalaj intre asteptari si ceea ce ofera celalalt, ambii parteneri suferind, iar cel cu toleranta mai scazuta la aceasta suferinta actioneaza.

Aparitia infidelitatii zdruncina reperele si credintele fiecaruia si are intotdeauna consecinte puternice, atat negative, cat si pozitive, asupra propriei individualitati si asupra relatiei.

 

Ce poate face cel inselat astfel incat sa nu cada prada unei nesigurante, gelozii si suspiciuni continue?

A.P.: Dupa un anumit timp de la experienta infidelitatii, este important sa se ia o decizie. Spun „dupa o vreme, pentru ca furia nu este un sfatuitor bun. Situatia trebuie evaluata din perspectiva personala si apoi hotararea comunicata partenerului. Daca cel inselat decide sa ramana in relatia de cuplu, este important sa inteleaga faptul ca iertarea il poate elibera de ranchiuna si suferinta.

A ierta cu adevarat, din adancul sufletului, nu inseamna a intelege si scuza partenerul si nici a accepta faptul ca ai fost supus unei fatalitati, ci a trai un travaliu in dublu sens: o data, cu sine si o data, cu partenerul.

In raport cu sine, cel inselat va trebui sa-si recunoasca suferinta si sa se ocupe de ea, apoi sa-si recunoasca partea de responsabilitate fata de acest eveniment. A fugi de suferinta este de fapt o himera. Mai devreme sau mai tarziu, depinde de resursele fiecaruia, durerea se multiplica si ia forma unor boli psihosomatice, iar mintea este supusa numeroaselor suferinte.

Este important sa alinam copilul ranit si sa fim toleranti fata de adultul imperfect, ambele – entitati din interiorul nostru. Dand sens acestei crize, infidelitatea poate fi o sansa pentru evolutie, crestere, maturizare. In ceea ce priveste relatia cu partenerul, lucrurile vor trebui clarificate si stabilite noi granite si angajamente. Fiind deschisi si comunicativi, ranile se pot vindeca.

 

Ce are de facut persoana care a inselat astfel incat sa contribuie la reconstruirea relatiei?

A.P.: In primul rand, este recomandat ca persoana infidela sa isi puna cateva intrebari: „Care sunt insatisfactiile mele?, „ce nevoi am eu?, „am marturisit clar partenerului aceste dorinte si nevoi?, „in ce masura imi asum responsabilitatea pentru satisfacerea nevoilor mele?.

Toate acestea vor clarifica situatia, iar persoana respectiva se va cunoaste mai bine pe sine. De asemenea, calitatea comunicarii intre parteneri este substantiala. Cei doi sa asculte in mod real si sa auda ce spune celalalt – trairile, gandurile, propunerile sale, sa vorbeasca despre sine si sa evite tonul acuzator care va bloca comunicarea.

 

Putem vorbi de reactii diferite la barbati si femei atunci cand au fost inselati?

A.P.: Eu cred ca reactia in fata infidelitatii tine, in primul rand, de personalitatea individului, de experienta lui de viata, de fricile si resursele sale. Cu cat exista rani mai vechi si nevindecate, inca din perioada copilariei, cu atat durerea in fata infidelitatii este mai mare.

De la negare, suferinta reprimata, acuze, blamari, violenta fizica, razbunari, pa­na la crime pasionale, putem vorbi despre reactii dezvoltate in urma infidelitatii, atat in randul barbatilor, cat si al femeilor.

 

citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock

Mai multe articole