Emoționant! Ce se întâmplă atunci când medicii așază gemenii unul lângă celălalt, după naștere | VIDEO

Venirea pe lume a unui copil este cu siguranță cel mai minunat lucru, iar sentimentele mamei sunt de neimaginat.

Înregistrarea nașterii unor gemeni a ajuns virală pe internet. Cei care au văzut filmulețul au fost impresionați până la lacrimi. Mai ales mamele au fost cele care au resimțit emoția puternică.

În video se văd clar emoțiile de nestăvilit ale mamei care naște prin cezariană. De asemenea, este evident cum primul dintre gemeni care este adus pe lume este foarte plângăcios. Ceea ce este absolut normal, pentru un copil sănătos.

Minunea are loc în momentul în care cel de-al doilea copil vine pe lume și este așezat lângă fratele lui. Dacă până a fi puși unul lângă celălalt, micuții plâng de mama focului și își chircesc trupurile micuțe, atunci când se simt din nou se liniștesc ca prin miracol.

Pare evident faptul că sunt bucuroși când sunt din nou împreună, la fel ca în burta mamei lor, care abia mai face față emoțiilor.

Nu de puține ori s-a spus că între gemeni există legătură aparte, mult mai puternică decât în cazul fraților care nu s-au născut în același timp și nu s-au dezvoltat simultan în pântcele mamei lor. Acest video este încă o dovadă a legăturii strânse dintre gemeni.

Mai multe articole