Este bine sa ne notam mereu ceea ce stie copilul sa faca si la ce varsta, pentru a ne duce la pediatru sau psiholog cu „lectiile facute si a contribui la o evaluare obiectiva.
Inca de la nastere, copiii se dezvolta diferit unii fata de altii. Cu toate acestea, in urma studiilor de specialitate, psihologii si medicii au reusit sa stabileasca anumite repere de dezvoltare pentru intervalele de varsta prin care trece copilul. Uneori, aceste repere de dezvoltare sunt operationalizate in achizitii minimale pe care trebuie sa le aiba copilul pana la un anumit prag de varsta.
Daca micutul s-a dezvoltat sau nu in conformitate cu etapele stabilite nu depinde doar de zestrea lui nativa, ci si (mai ales) de educatia primita. De aceea, si in sistemul educational, pe baza acestor repere, se stabilesc anumite obiective educationale care tin seama de un minimum pe care ar trebui sa il achizitioneze copilul care trece printr-o anumita etapa de scolarizare.
Apropiindu-se de doi ani, copilul devine mai calm, mai echilibrat, mai sigur pe el (mai ales din punct de vedere motor), este deja independent in miscari, ceea ce este minunat pentru el, dar cere un efort mult mai mare din partea adultului.
Desi nu mai stam cocosati sa il tinem de manute sa mearga, acum stam cocosati sa il cautam pe sub toate obiectele de mobilier care pot contine un pitic de unu-doi ani. Trebuie sa fim mereu cu ochii pe el, pentru ca se avanta voiniceste catre absolut orice i se pare interesant si care poate fi de cealalta parte a strazii.
Pana la varsta de doi ani, ar cam trebui sa spuna intre 20 si 100 de cuvinte. Vocabularul se imbogateste pe zi ce trece, invata multe cuvinte si le repeta constiincios, foarte amuzant din punctul nostru de vedere (pentru ca le stalceste, de cele mai multe ori). Aici ma simt nevoita sa reamintesc evitarea tentatiei adultilor de a vorbi copilului in limbajul de bebelus, deoarece nu facem altceva decat sa intarziem dezvoltarea corecta a limbajului la copil, caci ii dam informatii contradictorii.
La aceasta varsta, ar trebui deja sa reuseasca sa bea singur din cana, sa duca la gura lingurita cu mancare, sa isi puna in picioare si sa scoata papuceii, sa puna si sa scoata sapca de pe cap, hainuta sau pantalonii cu elastic in talie. Sa stie deja sa se spele pe maini, sa se stearga cu prosopul, sa stie sa indice partile corpului, sa caute intr-o carticica, din care i s-a mai citit, imaginea ceruta de adult, sa aduca din alta incapere obiectul cerut de adult, sa joace cucu-bau, sa ii placa sa se ascunda. La joaca, sa stie sa faca un turn din cuburi, sa insire bile pe ata, sa puna corect piesele in incastru, sa toarne apa dintr-un vas in altul la baie, sa faca bilute din plastilina, sa desfaca constructii din piese mari de lego, sa arunce o minge, sa o loveasca cu piciorul.
Dezvoltarea cognitiva
Tinerii parinti se comporta ca niste detectivi anxiosi in urmarirea achizitiilor specifice varstei copilului lor, cautand sa bifeze prin reviste, carti de specialitate progresele facute de copilul lor in dezvoltarea normala fizica si psihica. De cele mai multe ori, rasufla usurati vazand ca achizitiile celui mic se incadreaza in limitele normale. Alteori, abilitatile copilului nu se incadreaza in normal si bietii parinti intra in panica.
De exemplu, chiar daca un copil merge, normal, pe la 12-13 luni, limitele acceptabile sunt, de fapt, mult mai largi: de la 9 la 17 luni. De fapt, 30% dintre copii se incadreaza in afara limitelor normalitatii. Mai sunt 10% care intarzie „anormal de mult in atingerea achizitiilor varstei, fara a fi nimic in neregula cu ei. Dezvoltarea cognitiva a copilului priveste abilitatile motorii, limbajul, dezvoltarea perceptiv-cognitiva (a sti culorile, de exemplu), dezvoltarea social-emotionala (relationarea cu alti copii, de exemplu), insa parintii se cramponeaza mai degraba de mers si vorbit, intarzierile in aceste arii speriindu-i cel mai tare, ceea ce nu este corect.
Apeleaza intotdeauna la un specialist
Nivelul dezvoltarii copilului este, de foarte multe ori, comparat cu cel al celorlalti de aceeasi varsta sau de varste apropiate. Si atunci te intrebi – eu ce am facut sau ce nu am facut cu al meu?
S-au scris foarte multe carti, articole, se fac chiar multe emisiuni despre dezvoltarea neuropsihica a copilului, despre ceea ce se face sau nu se face cu copilul si cand, astfel incat parintii sa aiba informatii corecte despre acest subiect. Uneori, insa, studiile despre etapele de dezvoltare a copilului, despre teoriile dezvoltarii sau despre cum interactionam cu el nu mai ajung si la noi, oamenii obisnuiti, care tindem sa perseveram in a crede ceea ce se spune in parc sau pe culoarele de asteptare ale cabinetelor medicilor de familie. Nu toata lumea are acces la un specialist care sa fie consultat oricand avem o nedumerire sau oricand simtim nevoia sa aflam un raspuns autorizat la o intrebare care ne-a aparut in minte, despre copilul nostru. Dar atunci cand avem indoieli, e bine sa apelam la o sursa autorizata (psiholog, psihiatru, pediatru, dupa caz).
Text: Cristiana Haica; Foto: SHUTTERSTOCK.