FAMO organizează prima conferință a părinților singuri

Asociaţia Familiilor Monoparentale din România (FAMO) organizează în Bucureşti, pe data de 16 noiembrie, între orele 10.00-18.00, primul eveniment din România destinat familiilor monoparentale, problemelor şi condiţiei lor – Conferinţa Naţională a Asociaţiei Familiilor Monoparentale din România – Ediţia I, având ca tema urmatorul subiect: Părinte singur-Provocare sau stigmat?’.
Fondată de Beatrice Cioba, Producător TVR 1, Asociaţia Familiilor Monoparentale din România (FAMO) este o asociaţie neguvernamentală, care şi-a propus să sprijine existenţa socială a familiilor monoparentale şi să-i ajute pe cei care îşi cresc singuri copiii, reuşind să facă faţă cu înţelepciune, curaj, demnitate şi încredere, provocărilor de zi cu zi, ale vieţii.
Datorita eforturilor depuse, Beatrice Cioba, Producător TVR 1, a primit anul acesta trofeul Femeia Anului 2012′ pentru lupta în sprijinul apărării drepturilor femeilor singure. De asemenea, Asociaţia îşi propune să sensibilizeze societatea românească asupra existenţei din ce in ce mai des a acestui tip de familie, monoparental.
Vrem ca societatea şi guvernanţii să conştientizeze problemele acestor persoane: problemele
materiale şi cele de ordin psihic, căci răspunderea unei familii, dusă doar pe doi umeri, este una imensă, adesea copleşitoare.’
Programul conferinţei conţine expuneri şi sesiuni interactive, cu publicul, pe teme din domeniile: mediere, psihologie, sănătate, juridic, coaching, astrologie şi reconversie profesională.
Evenimentul se va bucura şi de prezenţa a doi invitaţi speciali, persoane publice şi părinţi singuri.
Pe perioada prânzului participanţii vor putea asista la un concert de vioară şi pian, susţinut de membri ai Asociaţiei Familiilor Monoparentale din România (FAMO), iar în încheiere vom organiza o tombolă cu premii, în produse şi servicii. La sfârşitul conferinţei se vor creiona un program de acţiuni pentru viitor şi un proiect de advocacy prin intermediul cărora să se
poată îmbunătăţi în perspectiva condiţia părinţilor singuri, din România.

Conferinţa va avea loc în incinta Hotelului Cişmigiu:
http://www.hotelcismigiu.ro/Contact-Hotel-Cismigiu-Bucuresti
Informaţii suplimentare despre Conferinţă şi Asociaţie puteţi afla de pe site-ul Asociaţiei
Familiilor Monoparentale din România (FAMO), www.asociatiafamo.com şi şi de pe pagina de Facebook a FAMO, https://www.facebook.com/asociatiafamiliilormonoparentale.famo.

 

foto Shutterstock

Mai multe articole