Fii medic „de serviciu“

Când este vorba despre sănătatea copilului, trebuie să găseşti o cale de mijloc între „ascultă-ţi mereu instinctul şi „sună pediatrul la fiecare minut.

 

Medicii ştiu că pacienţii informaţi sunt de preferat atâta vreme cât sursa documentării lor este una de încredere şi cât timp nu cad în cealaltă extremă şi se cred medici de profesie.

Concluzie: contează întotdeauna pe colaborarea cu pediatrul tău. Notează într-un caiet al copilului lucruri din rutina de zi cu zi şi orice ţi se pare suspect. Nu în ultimul rând, documentează-te puţin, să nu fii luată prin surprindere.

 

În 70% dintre cazuri, infecţiile urechii sunt precedate de o răceală puternică. Bebeluşii şi copiii de vârstă preşcolară sunt mai predispuşi să dezvolte o asemenea afecţiune – tubul lui Eustachiu este atât de îngust la ei, încât lichidele nu se pot drena bine.

Infecţiile urechii sunt greu de depistat, dar sunt câteva indicii care ar trebui să-ţi dea de gândit. Copilul poate refuza să mănânce sau să stea culcat la orizontală, din cauza faptului că presiunea exercitată de fluid în urechea mediană este prea mare, ceea ce pro­voacă o senzaţie de durere intensă.

Cearcăne accentuate, scurgeri alb-gălbui în colţul intern al ochilor, secreţii nazale accentuate, iritabilitate – în cazul bebeluşilor, este posibil să remarcaţi că se trag de urechi.

Nu vă grăbiţi cu medicaţia: nu în toate cazurile sunt recomandate picăturile otice sau antibioticele. Mergeţi la pediatru sau direct la ORL.

 

Strabismul – în primele luni de viaţă este consi­derat normal, de aceea părinţii nu se alarmează… Cum poţi detecta că ceva e în neregulă? Ochii „fug – muşchiul poate fi mai slăbit la unul decât la celălalt sau există o deconectare între ochi şi partea de creier responsabilă cu focusarea.

De ce este greu de de­pistat? Pentru că nu se manifestă mereu şi în timpul controlului la pediatru, poate că ochii par în regulă. Ce poţi face? Între trei şi şase luni, să verifici dacă situaţia se ameliorează sau nu şi să te duci la un oftalmopediatru.

Se spune că defectele ochilor se corectează după trei ani – dar nimic nu este mai neadevărat. Netratat la timp, strabismul duce la ambliopie, care slăbeşte şi mai mult ochiul.

 

Întârzierile în dezvoltare sunt cel mai greu de detectat dintre toate afecţiunile primei copilării. Aceasta pentru că „palierele între care se încadrează „normalul sunt atât de largi, şi un eventual diagnostic trebuie să ia în considerare o mulţime de factori.

Rămânerile în urmă sunt greu de depistat chiar şi de către pediatru, care vede copilul doar 10-15 minute într-o lună, în cazul în care nu apar alte probleme de sănătate. Iar pe de altă parte, pentru o evaluare corectă este nevoie ca bebeluşul să fie calm, relaxat şi odihnit, ori, să fim serioşi, vizita la medic este un motiv serios de agitaţie pentru un copil mic (uneori, şi pentru un adult!).

Cum poţi verifica dacă cel mic se dezvoltă normal? Cere-i medicului tău nişte repere orientative, notează zilnic sau săptămânal fiecare lucru nou şi compară apoi în fiecare lună progresele, faţă de un interval anterior.

Dacă observi o stagnare la anumite capitole, chiar dacă la altele pare să depăşească media,vorbeşte cu pediatrul despre asta.

 

Una dintre cele mai greu de depisat afecţiuni la copilul mic, deşi extrem de întâlnită, este infecţia urinară. Spre deosebire de cazul adulţilor care, dacă suferă de o infecţie, au senzaţii de durere şi de usturime în timpul urinării, la copii, simptomele nu sunt atât de pronunţate.

Cel mai adesea, o infecţie se manifestă doar prin episoade sporadice de temperatură moderată, care apar şi dispar. Vestea proastă este că nici urocultura, nici su­marul de urina nu evidenţiază întotdeauna problema, iar analizele trebuie repetate.

 

ADD şi ADHD. Departe de a fi o modă, aceste afecţiuni ating un număr îngrijorător de copii, iar părinţii, nea­vizaţi, dau vina pe temperament sau răsfăţ pentru probleme care, nedepistate la timp, pot avea serioase urmări din punct de vedere psihologic şi al integrării copilului în societate.

Ce ar trebui să-ţi dea de gândit: crize dese de „istericale, imposibilitatea de a se concentra un interval mai mare, chiar dacă a mai crescut, comportamente sociale indezirabile (întrerupe des), lipsă de concentrare şi dificultate în realizarea unor sarcini trasate.

Conform statisticilor, 3,7% dintre copii suferă de o formă seve­ră a ADHD, cazurile apărând cu o frecvenţă de trei ori mai ma­re în rândul băieţilor.

ADHD poate fi confundat cu alte tulburări care se manifestă prin agitaţie, neatenţie, opoziţie – de aceea, se impune diagnostic diferenţiat.

 

Până la şase luni, nu e anormal ca bebeluşul să regurgiteze imediat după ce a mâncat. Dar nu confundaţi aceasta cu un episod de vomă.

Poţi suspecta că cel mic are probleme digestive dacă este agitat, are febră timp de 2-3 zile, vomită şi are episoade de diaree.

Scaunele cu mucozităţi, cu sânge, episoade de vomă care durează mai mult de două zile sau vomă în jet, la puţin timp după masă, sunt semne ale unei infecţii serioase, cel mai probabil cu E Coli sau Salmonella.

Pediatrul va recomanda analize (coprocultura în primul rând, dar atenţie ca recoltarea şi păstrarea să se facă întocmai după indicaţiile medicului).

 

Foto: shutterstock.com

Mai multe articole