Fursecuri rapide

Vrei sa afli cum sa faci fursecuri rapide? Iti aratam noi pentru ca fursecurile sunt un desert perfect pentru orice moment al anului, dar mai ales in prajma sarbatorilor.

Si daca stam sa ne gandim ce poate fi mai distractiv decat sa facem fursecuri rapide impreuna cu copiii? Mie imi place sa le spun „Fursecuri rapide pentru copii cuminti' si a prins tare bine aceasta idee cu fiul meu.

In plus, pregatirea acestor fursecuri rapide poate fi o modalitate foarte buna de a-ti invata pe cei mici unitatile de masura, cantarind impreuna ingredientele.

 

Ingrediente pentru fursecuri rapide

  • 300 de grame de faina
  • 200 de grame de unt
  • 150 de grame de zahar
  • 150 de grame de ciocolata negara, stafide, migdale sau orice altceva v-ar placea sa contina fursecurile
  • 1/2 de plic de praf de copt
  • un varf de cutit de sare
  • o jumatate de sticluta de esenta de vanilie sau un baton de vanilie de la care sa folositi doar semintele
  • 4 oua

 

Mod de preparare

Se amesteca bine untul (lasat la temperatura camerei) cu zaharul, apoi se adauga vanilia, sarea si ouale, si se amesteca bine pana se obtine o crema fina.

 

Separat se amesteca faina cu praful de copt,se cerne si apoi se adauga treptat peste crema de unt.

Ciocolata se taie in bucatele potrivit de mici si se adauga in aluat si se amesteca bine cu o lingura de lemn.

Cuptorul se incalzeste bine si pana ajunge la o temperatura potrivita aluatul obtinut se da la frigider.

Dupa ce s-a incalzit cuptorul, tapetam o tava mare cu hartie de copt si luam din aluat cu o lingurita si asezam in tava bilute mici, cat o nuca, la o distanta de 4-5 centimetrii una de cealata, pentru ca o data introduse la cuptor, fursecurilor se vor „dilata'.

 

Asezam tava in cuptor pe ce-a de-a treia treapta (de jos in sus) si coacem la foc potrivit aproximativ 15 minute, sau pana cand observati ca fursecurile incep sa se coloreze usor pe margini. Suprafata fursecurilor nu trebuie sa isi schimbe culoarea pentru ca atunci deja au stat prea mult la cuptor si vor fi tari.

 

Se scoate tava din cuptor si se lasa pe masa 2-3 minute sa se „odihneasca' apoi cu o paleta se scot fursecurile si se lasa la racit pe un gratar.

Dupa ce s-au racit aceste fursecuri rapide se depoziteaza in cutii care se inchid etans pentru a ramane fragede.

Pofta buna! 🙂

 

Text&foto: Simona David

Mai multe articole