Gemeni! Ce frumos! Ce draguti sunt, ce seamana! Dar ce greu este… Dar ce puternic iesi din experienta cu gemenii din primul lor an de viata.
O sarcina aparuta cand ne-am dorit, eram deja pregatiti cu patut, carucior si cam tot ce trebuie pentru un bebe (nu suntem superstitiosi), dar cam mare pentru varsta ei. La 3 luni am zis – hai sa vedem si noi ce e acolo. Si am mers la ecografie. Erau doi… Ups! Repede – alt pat, schimba caruciorul.
Dar mai mult nu am mers cu gandul. Mai bine ca sunt doi dintr-o lovitura. E minunat, vor creste impreuna, ce poate fi greu? Ohooo! In primul rand, sarcina – cresteam exponential in greutate, cu toate efectele cam neplacute ale acestei cresteri. Cand se miscau, simteam ca mi se disloca toate organele.
Daca mai aveam vreunul. Imi imaginam ca, daca supravietuiesc acestei sarcini, totul va fi mult mai usor dupa aceea. Dupa primele luni de la nasterea copiilor, puteam foarte bine sa concurez la olimpiada pentru atletism, ca antrenament aveam, sau sa ma angajez paznic de noapte pentru ca oricum ma obisnuisem sa dorm in picioare, in drumul spre bucatarie sa fac biberoanele.
Sa va povestesc ca, in primele luni, alaptam aproape nonstop si dormeam… oare dormeam?! M-a tinut in fire numai gandul ca vor creste si va fi mai usor. Pe masura ce cresteau de la zi la zi, eram ca un copil la pomul de Craciun desfacand darurile.
Daca Ana a zambit, Diana va zambi si ea? Daca Diana isi tine capul, Ana poate? Am incercat cu greu sa nu am preferinte intre ele, la un moment dat. In prima luna, m-am panicat deoarece cumva ajunsesera sa fie imbracate la fel si nu mai stiam care e una si care e cealalta.
Este normal ca gemenii as aiba personalitati diferite, chiar daca infatisarea este identica.
Dar pentru ca stiam ca Ana este cea bunuta, care nu se isterizeaza imediat ce se trezeste, am decis ca aceea este ea (dupa ce s-au trezit din nani) si i-am pus repede un semn. Cumva se cheama ca o prefer pe ea? Nu inseamna, nu-i asa? Am avut grija sa le imbrac mereu diferit ca sa le pot deosebi.
Dar pe masura ce cresteau, le-am diferentiat dupa personalitatea lor. Ana sugea mai energic, Dianei ii era mereu lene. Ana plangea la baita mai mereu, Diana era in elementul ei, nu ar mai fi iesit din apa. Si tot asa. Tati insa numai dupa haine reusea, saracul. Ma intreba mereu – cea cu roz e Diana, nu? Nu, e Ana.
Si ca sa nu il mai fac sa se simta prost, pana la 6 luni, Ana era cu roz si Diana, cu alb. Nici mama mea, nici mama lui care in primele luni au avut domiciliu fortat la noi acasa nu reuseau sa le deosebeasca. Dupa 6 luni, lucrurile s-au schimbat. Pentru ca bunicile erau terminate deja, am apelat la ajutor platit.
Am luat doua bone – una de la 7 la 15 si alta de la 15 la 22. Tati trebuia sa mearga la lucru. Nu puteam sa ii pun copiii in brate, ca alte mame, cand venea acasa. Cred ca ar fi divortat urgent. Fetele deja aveau programe diferite, dormeau la ore diferite, nu mancau aceleasi lucruri, oricat de mult ma straduiam eu – si diversificarea a fost mai usoara pentru una, cealalta fiind mult mai mofturoasa.
In caruciorul pentru gemeni nu stateau aproape niciodata in aceeasi pozitie, una in fundulet, cealalta voia sa doarma. Am observat chiar ca, daca Diana atipea, Ana avea grija s-o trosneasca „din greseala' ca sa se joace cu ea, nu sa doarma. Dar daca era invers, Diana contempla linistita peisajul sau se juca cu manutele. Ana iubea suzeta, Diana – nu. Ce frumos! Parca va aud… Va place? Atunci sa vi se intample.
26% din totalul nasterilor din SUA sunt gemelare. Cercetatorii considera ca numarul nasterilor gemelare a crescut datorita utilizarii substantelor sau procedurilor pentru cresterea fertilitatii.
Cat de dificil poate fi
Am crezut ca nu ma mai recunosc pe mine in reflexia unei vitrine, in oras, cand, fugita de acasa pentru trei ore sa cumpar hainute pentru domnisoare, m-am vazut pe mine. Doar pe mine. Fara nimic in maini. M-am speriat si m-am uitat in jur, de parca pierdusem ceva, parca imi lipsea ceva.
Erau accesoriile vesnic atarnate de mine – fetele. Ce bine aratam! Muuult mai slaba si chiar atragatoare. Daca nu ma uitam la fata mea, desigur, care era jumatate cearcane.
Daca va spune cineva ca nu este asa greu sa cresti gemeni, nu il credeti, este bolnav saracul, de amnezie. Sau nu i-a crescut el/ea. Nu ma plang, pe de alta parte, e mai usor decat a creste doi copii veniti unul dupa altul. Doare mai tare, dar trece mai repede.
Nimic nu te mai sperie, dupa aceea. Ei bine, totul e la dublu, dar un dublu diferit. Dublu biberoane, dublu scutece, dublu cheltuieli, dublu efort, dar si dubla dragoste.
Daca ati primit vestea cea mare deja si bebeii nu s-au nascut inca, pregatiti-va! Niciun efort, mai ales financiar, facut de pe acum nu este de prisos. Puneti bani deoparte pentru orice – borcanul cu economii pentru scutece, pentru lapte, pentru bone, pentru haine.
Contactati de acum persoane pe care sa va puteti baza pentru ajutor, nu va bazati ca vedeti voi mai tarziu. Si nu va imaginati ca a avea gemeni e ca si cum ai vedea dublu un singur copil. Sunt chiar doi. Deodata. Fiecare cu nevoile lui personale, cu ritmul lui de dezvoltare. Nu ii compara, pe cat posibil nu ii trata diferit, preferential. Ei simt asta si nu e bine deloc.
Text: Cristiana Haica, Foto: Dreamstime.