Gravida implicată în accidentul rutier soldat cu 7 morți, din Iași, a născut

gravida implicata in accidentul din iasi a nascut

Marți, 1 februarie, o ambulanță, un autocamion și un autoturism au intrat în coliziune pe DN 28, în zona localității Sârca, comuna Bălțați, județul Iași. Conform autorităților, autocamionul ar fi derapat într-o curbă și a intrat pe contrasens, a acroșat o ambulanță și a intrat apoi în coliziune frontală cu o autoutilitară. În urma accidentului au decedat șapte persoane.

În ambulanță se afla și o gravidă. Femeia are 24 de ani, gravidă în 37 de săptămâni, a adus pe lume primul ei copil la scurt timp după accident. Inițial, femeia a spus că nu are nevoie de îngrijiri medicale, dar apoi s-a prezentat la spital. Din fericire, nici ea și nici fătul nu au fost afecțati în cumplitul accident.

Citește și: Mehedinți: Rămășițele a doi nou-născuți, găsite îngropate în curtea unei case

Ea a fost adusă la noi în urma faptului că este şi cu infecţie COVID, cu naştere declanşată, cu membranele rupte. În momentul de faţă este la început de travaliu. Am evaluat atât gravida, cât şi fătul. Starea lor este bună, nu au fost afectaţi în niciun fel de accidentul respectiv. Supraveghem şi sperăm să nască natural, copilul nefiind estimat foarte mare la această vârstă de sarcină. Mai departe, să vedem cu evoluează, sperăm sa fie bine.

În momentul în care va fi născut, copilului i se vor face evaluări prin teste PCR repetate, să vedem dacă există o contaminare care poate fi mai degrabă în tipul naşterii – a explicat medicul Răzvan Socolov, de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna', potrivit Agerpres.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole