Hidratarea energetica

Cand aveai trei zile, erai 97% apa. Cand ai mai crescut si ai ajuns la „respectabila' varsta de trei luni intrauterine, erai doar 91% apa.

La vremea gangurelilor, corpul tau era format in proportie de 75% apa, iar acum ai 65% apa.
Se poate spune ca esti o creatie? apoasa, asa ca nu-ti uita natura lichida!

Apa este un constituent esential al materiei vii, necesare desfasurarii proceselor vitale.

Trei sferturi din planeta sunt acoperite de apa, iar conditiile necesare vietii in forma pe care o stim implica esential existenta apei.

Fie ca recunoastem sau nu, suntem la tarmul marilor interioare si exterioare, granita vie, cugetatoare.

Desi atat de importanta in economia organismului, tendinta noastra este de a minimiza rolul apei.

Cati dintre noi mai bem apa? Sucuri, cafea, ceai sau ciorba, apa deghizata incearca fortarea intrarilor, caci multi dintre noi ne-am pierdut sanatosul reflex de sete.

Acesta are rolul de a mentine echilibrul hidric al organismului, in aparitia lui jucand un rol important hipofiza, glandele suprarenale si hipotalamusul. Zilnic, organismul uman pierde lichide prin urina, aproximativ 1 500 ml, prin piele 500 ml, prin plaman 350 ml si prin scaun 150 ml.

Aceste pierderi trebuie acoperite de un necesar de 2 500 ml lichide, din care 1 500 ml ii constituie apa ca atare, restul fiind apa ce intra in componenta diverselor alimente.

Un organism bine hidratat poate fi recunoscut repede, pentru ca si tenul arata mai sanatos.
Stiai ca din metabolizarea a 100 g lipide se produc 107 ml apa, din 100 g proteine rezulta 41 ml apa, din 100 g glucide 55 ml apa, iar din arderea a 100 g alcool se produc 117 ml apa?

Asta face ca alcoolul sa fie diuretic, atat prin efectul simpatomimetic, cat si prin cantitatea de lichid rezultata! Bun baiat, dar bea cam multa apa dimineata? Desigur, aceasta regula nu este „litera de lege.'

Hidratare si deshidratare
In perioada de crestere si dezvoltare, in graviditate si in convalescenta, dupa boli grave, organismul are nevoie de mai multe lichide decat pierde, realizand un bilant pozitiv, evidentiat prin cresterea ponderala.

In conditiile unei munci fizice excesive sau al unui climat cald, pierderile lichidiene sunt mai mari decat aportul, realizand un bilant negativ, concretizat prin pierderea ponderala.

Asadar, daca vrei sa slabesti rapid unul – doua kg, mergi la sala si apoi la sauna. Exista insa si situatii patologice in care deficiente in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic sunt implicate in etiologia diverselor afectiuni.

Astfel, excesul de sare in alimentatie atrage dupa sine si hiperhidratarea si aparitia hipertensiunii arteriale, motiv pentru care un prim pas in tratarea acesteia il constituie regimul hiposodat si reducerea aportului de lichide.

Regimul hidric – important in litiaza renala
Consumand mai putina apa decat ar trebui, urina este mai concentrata si exista riscul ca anumite substante sa precipite, ducand la formarea nisipului sau a calculilor renali. Si calitatea apei este foarte importanta, o apa bogata in saruri de calcar favorizand calculii calcici.

Apa minerala are un continut crescut de saruri si consumul ei poate duce in timp la depuneri calcare in calicele renale. Solutia este cura diuretica cu 2 – 2,5 l lichide pe zi, mai ales ceaiuri diuretice.

Apa – prieten sau dusman?
1. Un om sanatos trebuie sa se hidrateze corespunzator: 2,5 – 3 l lichide zilnic. In felul acesta evita acumularea de toxine in organism, depunerea de nisip sau aparitia de calculi in caile renale, impiedicand aparitia constipatiei.

2. Este foarte importanta calitatea apei pe care o consumi. Incearca sa bei numai apa de masa, apa plata pura microbiologic, fara adaos de saruri, depozitata in conditii igienice.

3. Consumul brusc, excesiv, de lichide, 5 – 6 l zilnic, poate fi semnul de debut al unor afectiuni serioase, precum diabetul zaharat sau insipid. Daca ai remarcat o modificare in comportamentul tau hidric, adreseaza-te medicului!

4. Bea mai multe lichide decat de obicei cand ai febra, diaree sau ai sangerat abundent, dupa efort intens sau la expunerea la temperaturi ridicate!

5. Daca tensiunea ta este mai mare de 140/90 mm Hg, redu consumul de sare si apa ca prima etapa de tratament.

Text: Dr. Camelia Giurgea, Foto: STOCKBYTE.

Mai multe articole