Idei preconcepute despre cresterea copiilor

Foarte multe carti, articole, s-au scris, se realizeaza chiar multe emisiuni despre dezvoltarea neuropsihica a copilului, despre ceea ce se face sau nu se face cu copilul si cand, astfel incat parintii sa aiba informatii cat mai corecte despre acest subiect.

Insa studiile care se fac in ultimii ani asupra acestor teorii si etape de dezvoltare a copilului nu ajung intotdeauna si la noi, oamenii obisnuiti, care tindem sa perseveram uneori in a crede ce se spune in parc sau pe culoarele de asteptare ale cabinetelor medicilor de familie.

M-am gandit ca poate ar fi de folos sa vorbim putin despre cateva dintre acele „se zice ca…, despre care toata lumea stie, la nivel de bun-simt ca ar fi asa, dar nu in ce masura este adevarat. Asadar, iata ce se zice.

Copiii nu isi amintesc mare lucru la varste fragede, asa ca nu are rost sa faci prea multe lucruri impreuna cu ei, ca, oricum, nu tin minte.

Stiu o bunica care isi sfatuia fiul sa nu se streseze sa interactioneze cu copilul pana pe la trei ani, ca oricum micutul nu tine minte, ci doar dupa trei ani, cand deja se construiesc amintirile, sa fie mai prezent in viata celui mic.

O greseala… De ce? Pentru ca, desi este adevarat – nu isi va aminti ca i-ai dat iaurt cu fructe la opt luni sau ca l-ai luat cu tine la mare la un an -, pe baza acestor experiente timpurii (cu cat mai puternice si mai variate, cu atat mai bine), copilul isi va construi fundamentul personalitatii sale si acea suita de amintiri emotionale legate de persoanele cu care a interactionat in aceasta perioada a vietii lui.

Asa se formeaza stabilitatea emotionala a copilului, legatura afectiva cu membrii familiei cu care interactioneaza, capacitatea lui de a relationa cu ceilalti, de a face fata schimbarilor, de a se adapta la medii noi, de a gasi bucurie in viata, de a fi optimist.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca experientele timpurii bogate il ajuta sa isi dezvolte vocabularul, sa relationeze mai usor, sa aiba experiente senzoriale mai bogate, sa aiba incredere in oamenii care ii sunt alaturi in aceasta perioada.

Daca cel mic nu a mers pana la un an, premergatorul sau tarcul ii vor fi de folos. Din contra, aceste doua obiecte creeaza intarziere in mers. Premergatorul intareste musculatura partii de jos a picioarelor, nu si pe cea de sus si a soldurilor, fundamentale in mersul copilului.

Tarcurile sunt bune ca minicentre de joaca, insa nu il ajuta pe cel mic sa invete a merge. Da, ele il pot ajuta sa stie sa se ridice, sa stea in picioare. Mai de ajutor sunt jucariile mari, de impins (chiar propriul carucior), sprijinul pe ele cu manutele in timp ce merge ajuta copilul sa invete sa isi mentina echilibrul.

– Daca il pui sa poarte pantofi sau ghete, va invata mai repede sa mearga. Mai degraba piciorul gol (valabil prin casa) il ajuta pe copil sa mearga mai repede, deoarece incaltamintea face indoirea talpitei mai dificila, ceea ce ii va incetini gasirea echilibrului, a coordonarii necesare mersului.

– Daca copilul merge pe varfuri sau isi tine degetele in afara, ceva este in neregula.
Pana la varsta de trei ani, multi copii fac asa, insa daca si dupa trei ani se mentine mersul acesta, apelam la specialist.

– Nu-l lua in brate cand plange, ca il rasfeti. La aceasta varsta, copiii nu mai plang chiar din orice, deoarece si-au dezvoltat deja si alte mijloace de a comunica necesitatile lor.

Acum ei plang destul de motivat (sunt obositi, frustrati, ii doare ceva, sunt speriati), iar luatul in brate atunci cand copilul are un motiv real pentru plans este o metoda de a-l face sa se simta in siguranta, sa se simta iubit, aparat. Copiii care sunt luati in brate atunci cand sunt necajiti sunt mai sanatosi si mai siguri pe ei.

Page: 1 2

Mai multe articole