Am comis cel mai mare pacat pe care un parinte il poate face: am incetat sa imi mai pun copiii pe primul loc.
Mi-a luat mult sa ajung la punctul in care sa pot spune asta. Insa nu mi-e greu sa recunosc cu voce tare, am incetat sa imi mai pun copiii pe primul loc si sunt un parinte mai bun acum. Copiii sunt mai fericiti, sotul la fel, toate din acest motiv.
Copiii au venit pe primul loc, nu din ceva ce am ales constient, la fel cum cred ca e in cazul multor alte mame. Pur si simplu s-a intamplat.
Cand s-a nascut cea mare, o fetita de 5 ani, n-am stat sa ma gandesc „Gata, de acum nu mai mananc sanatos, sa dorm insuficient si sa imi neglijez nevoi majore, precum mersul la medic.'
Insa exact asta s-a intamplat.
Am incetat sa imi mai pun copiii pe primul loc
Pana intr-o zi, cand am realizat: Urma sa mananc ceva nesanatos dar care avea sa ma faca sa ma simt mai bine, pentru pranz. Fetita mea era la masa si papa chiftelute de curcan cu legume si cuscus, iar la desert fructe.
Stiti cine s-a trezit la 5 dimineata ca sa apuce sa i le prepare? Eu. Si cine nu se gandise ca ar putea sa stea la masa, sa manance aceeasi mancare sanatoasa? Tot eu.
Acela a fost momentul in care am realizat: Ce ar fi daca m-as trata pe mine cu aceeasi grija cu care imi tratez copiii in fiecare zi?
Odata ce mi-a trecut gandul asta prin cap, nu m-am mai putut gandi la altceva.
Vedeam doar cum viata a luat-o razna in ultimul timp.
Imi duceam copiii cu regularitate la medic, insa eu nu mai vazusem unul de anide zile.
Petreceam mult timp cu grija hainelor si lucrusoarelor lor, insa eu nu mai ieseam din pantaloni de trening.
Le cautam prieteni inca de cand erau bebelusi, insa eu nu mai vorbisem cu prietenii mei de luni de zile.
Ipocrizia in care traiam era greu de tolerat: Voiam ca ai mei copii sa traiasca o viata sanatoasa si fericita, dar eu nu le dadeam un exemplu pozitiv.
Am inceput sa ma tratez pe mine, asa cum imi tratam copiii
Asa ca am inceput o transformare treptata, luand seama la ceea ce deja faceam pentru copiii mei.
De exemplu, somnul: Copiii aveau ora de culcare de care ma tineam cu sfintenie. Asa ca mi-am setat si mie una.
Ii incurajam sa faca miscare. Asa ca mi-am propus sa alerg si eu mai des.
Le gasisem prieteni, asa ca am luat o pauza si m-am reintalnit cu prieteni dragi mie.
Rezultatul? Am fost mai odihnita, ceea ce m-a facut mai rabdatoare cu copiii mei.
Faceam miscare regulat, ceea ce m-a ajutat sa ma simt bine in pielea mea, lucru pe care il doresc si lor.
Mi-am vazut prietenii, am mancat exact ce le dadeam si copiilor mei si chiar am pierdut cateva kilograme in plus.
Aveam mai multa energie sa fiu activa, implicata in viata familiei mele.
Imi tratam sotul cu mai mult respect, lucru pe care vreau sa il invete si copiii mei, iar in scurt timp micile certuri au disparut.
E necesara o doza mare de altruism sa fii parinte. Insa poate ca e necesara si o mica doza de egoism pentru a fi un parinte bun.
Sursa text: parents.com
Imagine: Shutterstock