Chiar dacă intoleranța la histamină afectează de regulă adulții, și în special femeile, este o afecțiune adesea întâlnită în ziua de azi și la copii. Părinții pot observa reacții bizare ale organismului copiilor, după ce au consumat anumite alimente, drept pentru care se întreabă: chiar sunt intoleranți la histamină? Ce ar trebui făcut în acest sens?
Și pentru că reacțiile adverse pot fi confundate cu cele ale altor probleme întâlnite la cei mici, cum ar fi alergiile alimentare sau necesitatea unei cure de deparazitare copii, este logic de întrebat cum se poate proceda corect.
Intoleranța la histamină. Ce este histamina, ce este intoleranța și cum se manifestă?
Histamina este acea substanță produsă în mod natural de organismul nostru care este regăsită și în numeroase alimente. Aceasta are diverse roluri importante:
- ajută digestia;
- sprijină sistemul imunitar;
- reglează somnul.
Problema apare atunci când organismul nu poate descompune corect histamina din cauza unui deficit de enzime. Iar atunci vor apărea simptome neplăcute, care sunt și mai dificil de suportat de către copii. La cei mici, intoleranta la histamina poate fi mai greu de identificat, deoarece semnalele de alarmă seamănă mult cu cele ale altor afecțiuni ale copilăriei.
Cum poate fi recunoscută o intoleranță la histamină la copii?
Deși semnele pot semăna cu cele ale alergiilor, printre simptomele comune ce ar trebui să atragă atenția părinților se găsesc aceste simptome:
- erupții pe piele, mâncărimi, urticarie;
- dureri de cap, migrene repetate;
- dureri de burtă, balonare, crampe;
- oboseală accentuată, tulburări ale somnului;
- diaree, constipație frecventă;
- congestie nazală, strănut fără cauze evidente.
Atenție părinți! Este cât de poate de important să nu confundați aceste simptome cu reacțiile la paraziții intestinali, acolo unde medicul poate declara că e nevoie de o deparazitare la copii. Cum se face diferența? Prin consult medical atent și analize amănunțite. Astfel, va fi acordat un diagnostic corect, pentru a fi mai apoi urmat un plan eficient de tratament.
Ce alimente sunt de evitat și ce alimente sunt permise atunci când există o intoleranță la histamină
Ai mers la medic cu copilul și acesta suspectează o astfel de intoleranță? Atunci, se poate să-ți recomande un regim alimentar adaptat cu nevoile organismului copilului tău. Printre acele alimente rele, bogate în histamină, care pot declanșa reacții adverse, se numără:
- mezelurile și produsele procesate;
- brânzeturile maturate;
- vinetele, roșiile și spanacul;
- cacao și ciocolata;
- alimentele fermentate: varză murată, iaurt, etc.;
- citricele și căpșunile.
Ce opțiuni alimentare sunt sigure pentru cei mici?
- peștele proaspăt;
- carnea proaspătă: pui sau curcan;
- cerealele fără orez și gluten;
- legumele: dovlecelul, cartoful, morcovul, etc.;
- fructele: merele, strugurii, perele, etc.
Cum stabilește medicul diagnosticul de intoleranță la histamină?
Ar fi simplu dacă ar exista un test rapid care ar putea determina cu siguranță acest lucru. Dar nu există încă, din păcate! Cu toate acestea, alergologul sau medicul va recomanda părinților:
- Să țină jurnale alimentare și să monitorizeze simptomele suferite de copii.
- Teste de sânge sau evaluarea nivelului enzimei DAO (diaminoxidaza).
- Să elimine din alimentația celui mic alimentele care sunt suspecte.
Important, mai întâi de toate, este să nu te apuci să compui tu singur un regim restrictiv pentru copil, deoarece el are nevoie de o alimentație variată, care se bazează pe nutrienți.
Ce poți face tu ca părinte?
Fii atent la alimentele consumate de copil și notează-ți dacă există simptome îngrijorătoare. Mergi și vorbește cu un medic pediatru dacă semnele persistă. Evită să aplici tu singur tratamente după ureche. Ai grijă să oferi o dietă bună și plină de nutrienți celui mic, bogată în alimente proaspete.
Intoleranța la histamină poate că nu e ușor de diagnosticat, dar diferența o poate face consultul medical adecvat și analizele potrivite. Ține cont de cele de mai sus și îngrijește-te de copil la primele simptome neobișnuite!
Foto: Freepik