Este dreptul meu sa imi cunosc rudele. Chiar daca parintilor mei nu le place de cineva din familie, acea persoana va continua sa existe in arborele meu genealogic.
Abia ma nascusem de cateva saptamani ca deja am fost asaltata de mirosuri si voci noi si necunoscute. Eram acasa la mine, linistita in patutul meu si, brusc, au navalit peste mine.
M-au cam speriat, sincer sa va spun. Eu nu o mai vedeam si nici nu o mai simteam pe mami pe aproape, dar nu am plans. O multime de brate si de mirosuri ma inconjurau, voci straine. Nu e de mirare ca am dormit foarte prost cateva nopti dupa aceea. Erau rudele mele.
Bunici, si matusi, si unchi, si veri, si cine mai stie… Unele brate erau moi si calde, altele erau tari si rigide, de parca stateam intre crengi de copac. Cu mirosurile a fost mereu o problema. Nici pe mami nu o placeam daca mirosea a mancare sau a parfum tare, ma linisteam in bratele ei doar cand mirosea a curat si atat.
Atunci cand au venit neamurile sa ma vada, unii miroseau a brad, altii a mancare, altii a flori, era si cineva care mirosea a transpiratie. Am invatat sa ii cunosc cu timpul, sa ii deosebesc dupa miros. Strabunica mea, de exemplu, miroase a aer curat si a flori de camp, si acum, cand sunt mare, la gradinita, imi place sa o iau in brate sa o miros.
Bunicul meu de la tara miroase mereu a brad, bunica a mere, iar matusa mea miroase a pisica. Chiar daca m-au speriat atunci foarte tare, eu tot ii iubesc. Mami a fost foarte suparata ca au navalit peste mine, ca m-au facut sa plang si am observat ca, pana in prezent, unii dinte cei care m-au vizitat atunci nu au mai aparut. Cred ca mami i-a cam selectionat. Era de pilda cineva care mirosea a vanilie.
Citeste continuarea in revista BABY – martie.