Județul în care mor cei mai mulți copii cu vârsta de sub un an

Tulcea se află pe primul loc în topul județelor unde mor cei mai mulți copii sub vârsta de un an. În Tulcea, rata mortalităţii infantile este de peste cinci ori mai mare decât în municipiul Bucureşti. Una dintre principalele cauze ale mortalității infantile este gradul de dotare al maternităților foarte scăzut.

Medicii neonatologi cer suplimentarea echipamentelor medicale, în special a incubatoarelor, acestea fiind singurele mijloace de izolare a nou-născuţilor în conteextul pandemiei de COVID-19.

Citește și: Un bebeluș de patru luni a decedat de COVID-19

„Suntem într-un nou moment de presiune asupra sistemului medical şi trebuie să ne concentrăm eforturile pentru întărirea spitalelor, pentru ca medicii să aibă la dispoziţie aparatură performantă. Este dificil pentru un medic să ştie că viaţa unui nou-născut depinde de un incubator care e ocupat de un alt prematur, care, şi el, luptă pentru viaţă', a spus Gabriela Alexandrescu, preşedintele Executiv Salvaţi Copiii România, potrivit Mediafax.

Conform statisticilor realizate în baza datelor furnizate de INS, judeţele unde mor cei mai mulţi copii sub un an sunt Tulcea, Mehedinţi, Constanţa şi Vrancea. La polul opus se află Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Dâmboviţa şi Covasna. Pentru comparaţie, în Tulcea rata mortalităţii infantile este 15,6 la mia de copii născuţi vii, în timp ce la Bucureşti este de doar 2,8.

sursa foto – 123rf.com

Mai multe articole