Copiii cu parinti divortati traiesc o drama. De regula, lor le este dor de parintele absent, caruia ii iarta toate greselile. De sarbatori, mai cu seama, ii simt lipsa celui plecat si ar vrea ca familia sa se reuneasca.
Fiul meu, care are acum aproape noua ani, iar la vremea divortului implinise cinci, inca ii mai duce dorul fostului meu sot.
Chiar daca era suficient de mare ca sa inteleaga ce se intampla si isi mai aduce aminte de scandalurile din casa, inca il regreta pe fostul meu sot si nu-mi iarta faptul ca nu m-am recasatorit. Imi spune cat de mult i-ar placea sa-l aiba drept tata pe cutare coleg sau vecin.
Pe de alta parte, atunci cand se duce la tatal lui, nu vine prea entuziasmat, chiar daca acolo este lasat sa faca ce vrea.
Nu-mi dau seama daca baiatul meu este un caz deosebit sau daca simte ceea ce simt si alti copii aflati in situatii similare.
Uneori imi ies din fire si, in incercarea de a-l face sa nu mai tanjeasca dupa tatal sau, ii spun ca nu e cazul sa-l regrete atat pe cel care nu-i da niciodata un telefon, nu-i face cadouri de sarbatori, nu-l ia cu el in vacante.
Atunci copilul ii gaseste cele mai absurde scuze tatalui, el, care niciodata nu manifesta intelegere pentru faptul ca eu nu reusesc sa-i cumpar cate si-ar dori el.
Fiul meu spune: „Abia astept sa ma duc la tata, pentru ca el ma lasa sa fac ce vreau. Nu ma cearta, nu ma obliga sa mananc, sa ma culc. La el am voie sa stau toata ziua la calculator, sa ma joc cu baietii pe afara, chiar daca ma murdaresc.
La el am voie sa mananc, cat poftesc, supa din plic si cartofi prajiti, pentru ca el nu spune ca-mi fac rau. In plus, tata s-a recasatorit si are o fetita. Ma simt foarte bine acolo, pentru ca am o familie adevarata si o surioara.
Abia astept sa creasca si sa ne jucam impreuna. Ce daca nu-ti aduce banii de pensie alimentara si nu-mi ia cadouri? N-are bani, saracul!. Pe de alta parte, am aflat ca si alti copii aflati in situatii similare au atitudini asemanatoare.
Alina, fiica prietenei mele Mihaela, ramasa dupa divort cu ea si cu noul ei sot, are, si ea, doua etaloane atunci cand vorbeste despre tata si despre Mircea, tatal vitreg: „Mircea e Mircea, nu e tatal meu. Nu pot sa-i spun «tata», ii spun pe nume.
Ma duc la tati in week-end, o data la doua saptamani, cand mama se duce cu Mircea la tara. Pentru ca Mircea lucreaza foarte mult, nu are timp sa stea peste noapte acolo si mie nu-mi place sa ma duc si sa ma intorc in aceeasi seara, asa ca prefer sa ma duc la tati.
Ma simt foarte bine la el, chiar daca el lucreaza sambetele. Ce daca raman singura? Ma joc la calculator! Tati e foarte bun, mi-a promis ca ma duce la Paris, dupa ce termina de platit ratele la masina (chiar daca Mircea, tatal vitreg, are Cielo, Alina este mult mai mandra de Supernova lui tati! – n.r.).
Si in bloc la tati, sunt toate prietenele mele. Ma bucur sa le reintalnesc cat mai des.
Ce trebuie sa faca un parinte singur?
Psiholog Carmen Demi:
In familiile cu un singur parinte, apar frecvent probleme legate de lipsa tatalui sau a mamei. Efortul educarii si cresterii unui copil este responsabilitatea unei „echipe formate din ambii parinti.
Atunci cand unul lipseste, celalalt ii preia, evident, responsabilitatile fizice si psihice. In cazul in care copilul traieste doar cu unul dintre parinti, intrebarea „la mama sau la tata? nu-si are rostul.
In schimb, e mai bine ca parintele la care a ramas copilul sa se intrebe ce ar putea sa modifice in gandirea si comportamentul sau pentru ca lipsa celuilalt parinte sa fie cat mai putin resimtita de catre copil. Tatal reprezinta principiul realitatii, adica ceea ce este concret, ordonat, vizibil, supus unor reguli…
De obicei, mamele care-si cresc singure copilul au probleme legate de disciplina, de autoritate in relatia cu copilul. Este firesc si explicabil de ce apar astfel de disfunctii in educatia copilului atunci cand mama este suprasolicitata si trebuie sa-l suplineasca, intr-o anumita masura, si pe tata.
Functionarea pe termen lung a unei familii in care mama este singurul suport economic – dar mai ales afectiv si educativ pentru copil – e posibila in masura in care mama adopta un mod riguros de gandire si de organizare a vietii de familie, punand accentul pe disciplina si ordine.
In felul acesta, preia si rolul tatalui ca principiu ordonator al vietii de zi cu zi. Toti copiii, oricat de rebeli ar fi in aparenta, au nevoie de autoritate si disciplina pentru a se dezvolta echilibrat. De aceea duc dorul tatalui si este normal sa fie asa.
Nu te poti astepta ca un copil de noua ani sa inteleaga ca un adult de ce nu ii poti cumpara tot ce isi doreste. Dar ii poti educa zi de zi spiritul de economie, apeland la autoritate, nu numai la dragostea ta de mama. Daca a fost educat in respectul unor valori autentice, mai tarziu, pe masura ce se va maturiza, copilul va manifesta intelegere pentru situatia in care esti.
Text: Irina Dimiu; Foto: Dreamstime.