Lasă-l să se maturizeze

Fără să vrem, suntem uneori o frână în maturizarea copiilor noștri. Mai ales în România, mamele tind să-și protejeze prea mult micuții, iar aceștia își câștigă cu greu independența. Uneori, nici nu încearcă să facă asta, pentru că nu se cred în stare.

Copiii care sunt ținuți prea din scurt și nu sunt lăsați să exploreze lumea, la fel ca și cei cărora li se dă totul și nu sunt lasați să se descurce singuri, vor avea probleme în a se maturiza. Celor mici trebuie să le dai și rădăcini, dar și aripi și, atunci când este vremea, să îi lași să plece și să fie pe picioarele lor. Casa părinților nu trebuie să fie locul de unde primesc tot ce au nevoie și în care să ramâna pentru totdeauna, ci cel în care se antrenează pentru viața independentă de mai târziu.

Anxietatea, un dușman

Cu timpul, vor exista situații riscante în viața lui. Atunci când e foarte mic, tu ești cea care are grijă de el. Dar, pe măsura ce crește, trebuie să îl înveți să se ferească de pericole. Orice mama va sta ca pe ghimpi prima datî când își lasă copilul să iasă singur în oraș, dar acest lucru va trebui să se întâmple la un moment dat. Bineînțeles, nu prea devreme. Vor exista anumite etape în care să poată să exerseze treptat o anumită autonomie. De exemplu, la vârsta de 7 ani își poate pregăti micul dejun, la 9 – pachețelul de la școală, unde poate merge neînsoțit, dacă este suficient de aproape. Va pleca în tabere, va face mici cumpărături de la magazinul din apropiere și abia când va fi sufi cient de mare și de descurcăreț va călători cu autobuzul prin oraș sau va merge cu prietenii la film, fără un adult care să îl supravegheze. Trebuie să știe cum să se descurce și cum să evite eventualele pericole.

Temele, responsabilitatea lui

Poate vei fi tentată să îi faci tu temele – mai ales când îl vezi copleșit și nici tu nu ai răbdare să îi explici și să aștepți până termină. Poate e târziu și el e obosit. Nu este o idee bună, oricât de greu ar parea. Și nici să vorbești cu profesorul ca să  îl scuze. Trebuie sa vadă care sunt consecințele faptelor sale. Chiar dacă asta înseamnă să primească o mustrare la școala sau chiar o nota mică, nu face tu treaba în locul lui și nu încerca să mituiești cadrele didactice ca să aiba viața mai ușoară. Lucrurile nu vor sta întotdeauna așa și nu va fi în puterea ta să-l aperi tot timpul. Ca adult, nu va mai putea avea parte de aceeași îngaduință la serviciu și clipa în care va fi pe  picioarele lui va fi departe, pentru că nu a dezvoltat aceste abilități în copilărie.

Mame prea grijulii

„În general, mamele au tendința să fie prea grijulii și protectoare față de copiii lor. Totuși, pentru a-l ajuta să devină independent, trebuie sa începi sa îl consulți pe cel mic în hotarârile care îl privesc și să îi argumentezi de ce nu se întâmplă lucrurile așa cum vrea el, în cazul în care iei decizia să nu faci ce a zis el. Ar fi bine să îl lași să faca lucruri care sa îi dea încredere în forțele proprii în funcție de vârsta pe care o are, cum ar fi: să se îmbrace singur, să folosească tacâmurile, să decidă pe cine invită la ziua lui, să facă anumite treburi casnice etc. Nu întâmplator, Maria Montessori spunea „să nu faci niciodată pentru copilul tau ceva ce poate el însuși'. Uneori, mamele sunt, fară să vrea, frâne ale dezvoltării copiilor. La nivel rațional însa, nu își doresc copii dependenți de ele, dar emoțional procedează exact pe dos.'

Text Libertatea pentru femei, consultant: psiholog CRISTINA ION-RADULESCU

foto Shutterstock

Mai multe articole