Menstruația peste sarcină. Este posibil să fii însărcinată daca ți-a venit ciclul?

Menstruatia sau ciclul peste sarcina- Foto simbol Northfoto

Studiile arată că una din patru femei se confruntă cu ceea ce se cheamă, în termeni populari, menstruație sau ciclu peste sarcină.

Din acest motiv, se întâmplă de multe ori ca femeile să nu-și dea seama că sunt însărcinate de la început și să afle acest lucru abia când apar și alte simptome sau când merg la un control medical.

 

Menstruația sau ‘ciclul’ peste sarcină. Este posibil?

Răspunsul la această întrebare este nu. Fizic nu este posibil să ai menstruație dacă ai rămas însărcinată. Menstruația peste sarcină este de fapt o falsă menstruație, o sângerare provocată de alți factori.

Menstruația apare atunci când ovulul, care este eliberat de ovarele unei femei, nu este fecundat și este eliminat împreună cu alte resturi de țesut și sânge. Ori dacă ovulul a fost fecundat și ești însărcinată, sângerarea a survenit dintr-un alt motiv.

Un motiv al așa-zisei menstruații peste sarcină, destul de rar întâlnit, este reprezentat de momentul în care ovulul a fost fecundat. Potrivit medicilor, dacă femeia rămâne însărcinată în apropiere de debutul următoarei menstruații este posibil să aibă o sângerare regulată ce poate fi confundată cu menstruația. Acest lucru poate crea mari confuzii și chiar situații complicate pentru femeile care nu vor un copil.

  • Sângerarea în sarcină-semn al implantării ovulului

Cea mai frecvenă cauză pentru o sângerare în timpul sarcinii și cea care ar trebui să te îngrijoreze cel mai puțin este aceea a implantării ovulului.

Această sângerare- de implantare- apare de regulă în primele săptămâni de sarcină și este un fenomen absolut firesc și este un semn că ovulul fencundat a fost implantat pe peretele uterului.

Spre deosebire de alte tipuri de sângerări, sângerarea de implantare a ovului este slabă din punct de vedere cantitativ, de cele mai multe ori doar câteva picături și culoarea sângelui este una mai deschisă, chiar spre roz.

Citește și: 4 simptome supărătoare din timpul sarcinii care sunt benefice pentru copil

  • Sângerare în sarcină după contactul sexual

Nu de puține ori se întâmplă ca în timpul sarcinii să apară o sângerare după un contact sexual, după un control medical sau după recoltarea anumitor analize la nivelul vaginului. Acest lucru este unul normal și apare pentru că în timpul sarcinii colul uterin este puternic vascularizat și circulă o cantitate mult mai mare de sânge la nivelul lui.

O altă cauză a unei sângerări survenite după un act sexual poate fi un polip cervical, o mică excrescență localizată la nivelul canalului dintre vagin și uter.

Citește și: Sex în sarcină – când ai voie și când nu

  • Sângerarea deciduală

Sângerarea deciduală este întâlnită frecvent la femeile însărcinate. Ea apare de regulă la începutul sarcinii și este cauzată de o disfuncție hormonală ce poate provoca desprinderea unor părți din mucoasa uterului. Specialișii susțin că acest tip de sângerare nu reprezintă un pericol pentru mamă sau făt.

  • Infecția

Sângerarea vaginală din cauza unei infecții poate apărea și atunci când ești însărcinată. O infecție vaginală sau o boală cu transmitere sexuală poate fi de asemenea cauza unei sângerări în timpul sarcinii. Din cauza infecției, cervixul este iritat și se inflamează și poate surveni sângerarea.

Citește și: Atenție la infecțiile urinare din timpul sarcinii!

  • Probleme la nivelul placentei

Dacă sângerarea apare în al doilea sau chiar în al treilea trimestru de sarcină poate fi semn al unor afecțiuni ale placentei cum sunt placenta previa și abruptio placentae.

Placenta previa este o anomalie în modul în care placenta a fost implantată reprezintă un risc pentru viața fătului și a mamei. În mod normal, placenta se atașează de uter deasupra cervixului, dar în 1 la sută din cauzuri ea poate să se formeze la baza uterului și va acoperi complet sau parțial cervixul, adică deschiderea colului uterin. Astfel, placenta previa este o indicație importantă pentru o naștere prin cezariană.

Abruptio placentae este o afecțiune destul de rar întâlnită dar foarte periculoasă. Aceasta implică desprinderea placentei parțială sau totală de pe uter. Desprinderea placentei împiedică alimentarea fătului cu oxigen și nutrienți și cauzează grave sângerări abundente și maronii și crampe abdominale severe.

  • Sarcina extrauterină sau ectopică

Sarcina extrauterină poate provoca o sângerare foarte asemănătoare cu menstruația și poate pune în pericol viața femeii. Sarcina extrauterină este atunci când ovulul fecundat nu se împlantează în uter, așa cum este normal și se implantează în altă parte, cel mai frecvent în trompele uterine. Din cauza lipsei de spațiu necesar pentru dezvoltarea embrionului organele se pot leza și poate surveni chiar decesul.

Acest tip de sarcină este unul foarte rar întâlnit, procentul fiind de sub 1 la sută. Nu se știu cauzele exacte pentru o sarcină extrauterină, dar medicii susțin că afecțiunile inflamatorii pelvine ar putea fi un motiv.

Sarcina extrauterină are ca simptome sângerarea de culoare maro închis și crampe abdominale și intestinale severe, amețeală și chiar leșin.

Citește și: Sarcina extrauterină: simptome pe care să nu le ignori

  • Avortul spontan

Avortul spontan poate fi de asemenea o cauză a sângerărilor în sarcină, ce pot fi confundate cu așa-zisa menstruație peste sarcină. Statisticile arată că în procent de 10 până la 20 % dintre sarcinile cunoscute se pierd din cauza avortului spontan și, în 85% dintre cauzuri, acest lucru se întâmplă în primele 12 săptămâni de sarcină, când medicul nu are ce face pentru a preveni avortul. Mai mult, se întâmplă foarte frecvent ca o femeie să piardă sarcina chiar înainte de a afla că este însărcinată.

Cauzele unui avort spontan sunt multiple. Vârsta femeii este un factor important, studiile arătând că șansele producerii unui avort spontan sunt de două ori mai mari în cazul femeilor de 40 de ani decât în cazul celor de 20 de ani.

Infecțiile, medicamentele, alcoolul, tutunul , drogurile sau obezitatea pot fi de asemenea cauzele unui avort spontan.

Citește și: Cum să tratezi răceala în timpul sarcinii. Ce medicamente sunt interzise

Bolile cronice sau un istoric de avorturi spontane ( în cazul femeilor care au întâmpinat de mai multe ori această problemă) fac parte din motivele producerii unui avort spontan ce poate duce la o sângerare în timpul sarcinii.

Cum se stabilește vârsta sarcinii dacă apare menstruația peste sarcină

Dacă din diverse motive ai avut o sângerare în timpul sarcinii pe care ai confundat-o cu menstruația, este destul de dificil de stabilit care este vârsta exactă a sarcinii, pentru că acest lucru, în mod normal, se face ținând cont de data ultimei menstruații. Singura cale de a afla cât de evoluată este sarcina este o ecografie.

Citește și: Vârsta sarcinii- Cum calculezi câte săptămâni de sarcină ai

Atenție! Orice sângerare în timpul sarcinii poate fi un semnal de alarmă și trebuie să consulți medicul care supraveghează sarcina. Acest articol a fost scris doar în scop informativ.

Text: Alina Serea

Mai multe articole