Mesajul și imaginea răvășitoare postate de o mamă, la trei zile după naștere

Zilele care urmează imediat după nașterea unui copil sunt cu adevărat magice. Dar dacă suntem complet sincere, sunt și incredibil de dificile. Iar mamele care recunosc acest lucru în profunzimea lui sunt de apreciat.

Danielle Haines, o proaspătă mămică din Arizona, a postat pe pagina ei de Facebook o imagine care i-a fost făcută la doar trei zile după ce a adus pe lume un băiețel.

În fotografie apare fără bluză sau sutien pe ea, ținându-și copilul la piept. E frumoasă, epuizată și răvășită de toate sentimentele care dau năvală odată cu nașterea unui copil.

Alături de imagine, Danielle a mărturisit cum se simțea în aceste prime zile:

‘Aceasta este o imagine cu mine, la 3 zile după naștere. Eram atât de răvășită și copleșită de emoții, eram la pământ. Îmi iubeam copilul, îmi era dor de tăticul lui (tocmai se întorsese la muncă în acea zi), eram nervoasă pe mama, mă durea sufletul pentru fratele meu, pentru că mama ne părăsise și acum aveam un băiețel care seamănă leit cu el. Mameloanele mele erau crăpate și sângerau, laptele stătea să curgă. Eram atât de tristă că există oameni care ucid copii și o fac intenționat. Nu mai dormisem de când am intrat în travaliu, nu mai știam cum să-mi feresc sânii, aș fi vrut să scap de ei. Vaginul mă durea groaznic de la atâta stat în șezut cu copilul în brațe. Simțeam că îmi pierd pur și simplu mințile’.

Danielle a mai povestit că o prietenă bună a venit să o ajute (ea îi făcuse fotografia) și au împărtășit experiențele pe care le-au avut postpartum. Le-a mulțumit celor care au sprijinit-o în acele zile de început și le-a invitat și pe alte mame să împărtășească experiența lor postpartum.

Imaginea a devenit virală și a primit peste 10.000 de share-uri și zeci de mame și-au luat inima în dinți și au împărtășit experiențele lor. Danielle nu și-a dat seama, dar mesajul ei a fost ceea ce multe dintre proaspetele mămici simt, mămici care astfel și-au dat seama că nu sunt singure.

Este o presiune extraordinară asupra unei mame care trebuie să facă față primelor zile alături de nou-născut. Ar trebui să strălucim de fericire, să iubim alăptatul copilului și să fim recunoscătoare că suntem mame. Asta se așteaptă de la noi. În sufletul nostru însă, sunt atât de multe lucruri, atât de multe emoții ne copleșec.

Să devii mamă este cel mai minunat lucru, mai minunat decât îți poți imagina, dar este de asemenea și copleșitor, dureros, te răvășește emoțional și ești mai confuză decât ai putea crede. Imaginea pe care Danielle a postat-o ne amintește tuturor că rolul de mamă este unul unic, provocările sunt imense și avem nevoie de susținere.

Sursa: scarrymommy.com
Text: Alina serea

Mai multe articole