Micul dejun este obligatoriu!

Iata un semnal de alarma serios: parintii care nu dau importanta micului dejun risca sa aiba copii cu un randament intelectual de cel putin doua ori mai slab decat al copiilor corect hraniti!

Iar acesta nu e singurul risc cu care se confrunta: studiile cele mai recente facute la noi in tara arata deja ca alimentatia incorecta a adus copiilor aflati acum pe bancile scolii o rata foarte mare de diverse afectiuni, precum rahitism, anemie sau, dupa caz, obezitate neendocrina.

Nu este, asadar, vorba doar de obiceiul multora de a sari peste micul dejun (ceea ce ar fi cel mai grav lucru pe care un parinte l-ar putea face pentru intelectul copilului sau), ci si de proastele ale­geri pentru aceasta masa a zilei.

Daca adultului ii „ajunge o cafea pana la ora 12 – sau cel putin asa crede, deoa­rece acesta e un obicei la fel de ne­sanatos si pentru el – sa nu aiba senzatia ca unui copil ii ajunge doar un ceai!

Care ar fi, asadar, regulile pentru un mic dejun corect? In primul rand, nu-l sari. Fie si o cana cu lapte sau o felie de paine goala, manca­te la cel mult patruzeci de minute de la trezire, sunt mai bune decat o masa luata abia peste trei ore de cand s-a dat jos din pat.

Micul dejun asigura celui mic energia care ii este necesara in prima parte a zilei, adesea cea mai soli­citanta. Chiar daca nu se duce inca la scoala sau la gradinita, cel mic este potential mai activ dimineata decat dupa ora pranzului: atunci invata cele mai multe lucruri.

Micul dejun este cu adevarat „hrana pentru creier, caci digestia inseamna nu doar extragerea nutrientilor necesari pentru dezvoltarea fizica (musculatura, osatura), ci si elibe­rarea de energie necesara pentru creier. Celulele neuronale „hranite in zori vor fi capabile sa sprijine copilul sa invete mai repede orice: chiar si sa mearga, sa distinga culorile ori sa retina numere, cifre etc.

Ce pui, atunci, pe masa, pentru un mic dejun complet? Cate putin din toate: o cana de lapte cu cereale, un fruct sau o leguma, o sursa de proteine (branza, ou, soia sau carne) si un pic de gra­sime: ulei de masline uns pe painea prajita, unt, cateva arahide sau alta sursa de grasimi.

Doua motive importante:

  • Un mic dejun echilibrat, nici prea bogat, nici prea saracacios, care contine cate putin din toti nutrientii necesari, ajuta la men­tinerea unei greutati sana­toa­se si la o dezvoltare armonioasa.
  • Invatatorii si educatorii au re­marcat ca micutii din familiile sa­race, prost hraniti sau deloc hra­niti dimineata, dau un randament mult mai scazut decat copiii care iau micul dejun acasa. Cei dintai sunt mereu obositi, nea­tenti si nu se pot concentra la ore.

Cacao la orice mic dejun

  • Consumul zilnic al unei cani de cacao sau al produselor preparate cu aceasta este una dintre in­ves­titiile sigure in sanatatea copiilor nostri. Cacaoa contine flavonoizi asemanatori cu cei din cafea sau din vinul rosu (acestea insa, desigur, nu sunt accesibile si copiilor, care pot obtine doar din cacao flavonizii be­nefici pentru sanatate).
     
  • Flavonoizii previn o multime de boli, au efect pozitiv asupra sistemului cardiovascular, tin departe afec­tiunile cancerigene si sporesc randamentul intelectual.
     
  • Adauga cacao in lapte, in bolul cu cereale, alege cereale cu cacao sau prepara o cana de cacao fierbinte pe care cel mic s-o bea in acelasi timp in care iti bei tu cafeaua. Sau, de ce nu?, apeleaza si tu la aceasta delicioasa sursa de energie, mai bogata in flavonoizi decat cafeaua.

Copiii se plicti­sesc mai greu de acelasi gust decat adultii, mai ales daca acesta e dulce. Noi, cei mari, chiar daca avem un aliment preferat, dupa ce il consumam zi de zi, timp de o luna, simtim ca avem neaparat nevoie de „o schimbare.

Cei mici insa isi pastreaza prefe­rintele pe timp cel putin dublu. De parinti depinde sa ii ofere si alte alimente, pentru „echilibru.

 

Mai multe articole