Momente pe care sa nu le ratezi

Ce momente din viata copilului tau nu trebuie sa ratezi? Cam niciunul, insa asta nu e posibil. Dar sunt unele care te vor umple toata viata de iubire.

Sa faci o casa, sa sadesti un pom, sa cresti (atentie – sa cresti, nu sa faci!) un copil – si esti un om implinit. Niciodata nu m-am simtit prea confortabil cu aceasta zicala, deoarece daca la partea cu casa e discutabil (acum nu mai e asa de simplu sa faci o casa), sa sadesti pomul si sa il lasi asa nu in­­­seamna ca esti „om, ci un simplu plantator.

La fel si cu copilul. Odata ce dai viata plantei, copilului, abia de aici incolo trebuie sa demonstrezi ca esti om. Ca treaba cu casa, saditul (am invatat la biologie rolul important al pasarilor in in­­multirea plantelor, ele sunt cele care transporta in cioc se­minte, si din sa­man­­ta creste planta) si facutul puilor o stiu si pasa­rile, si ele nu sunt oameni. Om esti atunci cand te preocupi de viata pe care ai adus-o pe lume. Daca pomul se descurca si fara tine, copilul – nu. Poti fi pa­rinte la fara frecventa? Mai bine deloc. Biologic esti om, oricum.

Primul zambet

Primul gangurit, primul zambet – aceste momente nu doar ca trebuie notate in jurnal, dar la ele ar trebui sa fie prezenti ambii pa­rinti. In familiile normale, acest lucru se intampla, pentru ca ma­­ma sta acasa cu copilul, iar tatal se bucura de aceste prime zambete si prime gangureli im­­preuna cu ea.

Primele luni cu bebe sunt de nepretuit si la propriu, si la figurat, si sub nicio forma nu trebuie lasate alte per­­­soane (bone, bunici) sa sem­­­­­­­­naleze parintilor achizitiile copilului in absenta acestora. In primul an de viata, prezenta parintilor este fundamentala pentru dezvoltarea copilului. Dar asta nu inseamna doar sa bifeze actiunea – vazut zambet, auzit gangurit, ci sa se joace cu co­­­pilul, sa-l tina in bra­­­­­­­te, sa-l hraneasca, sa-i fie ala­­turi si cand zambeste, si cand plange, si cand gangureste, si cand are colici.

De la parin­­­­­­­­­tii sai, copilul invata sa interactioneze, sa se simta in siguranta, sa fie echi­­­­librat afectiv, sa aiba incredere in sine. Numai prin interactiunea cu ei, copilul se poate dezvolta intelec­tual la ade­varatul sau potential.

Primii pasi
Aproape de varsta de un an, parintii se agita – ce incaltari sa ii cum­par, ce premergator, ce ham? Uita ca stra­mosii nostri au  in­­­­vatat sa mearga fara toate acestea. Momentul primilor pasi este tot unul de neratat. Nu din punct de vedere al cheltuielilor, ci din punctul de vedere al prezentei langa copil. Cel mic are nevoie de brate de nadejde, de parinti dispusi sa stea cocosati ca sa il sustina de manute, si nu de pre­mer­gatoare, hamuri si pantofi speciali.

Primii pasi sunt importanti nu doar pentru dezvoltarea motorie a copilului, ci mai ales pentru consecintele in planul dez­voltarii mentale. Un copil tinut de manute si lasat sa invete sa mearga, sa cerceteze, sa cunoasca este un copil care se dezvolta si intelectual.