Moș Crăciun, pregătit să împartă cadouri

Iată că se apropie cu pași repezi una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului, Crăciunul! Este momentul din an în care atât cei mari, dar mai ales cei mici, așteaptă să fie surprinși cu daruri atent alese și să petreacă momente de neuitat alături de cei dragi. Cu siguranță îți mai amintești ce însemna în copilărie această sărbătoare pentru tine – oameni de zăpadă, săniuș, luminițe multicolore la orice colț de stradă, dulciuri și cozonac pregătite de bunica, dar și cadourile perfecte, la care visai luni în șir, din partea lui Moș Crăciun. 

În acest an, Moș Crăciun pleacă pentru câteva zile de la atelierul său de jucării din Laponia pentru că ar vrea să îi cunoască pe copiii cuminți cărora le va da jucării. Cu siguranță ai în minte cel puțin un copil foarte cuminte, care ar merita să îl vadă în acest an pe Moșul. Nu te gândi că poate oricine să îmbrace haina lui Moș Crăciun, apelează la un animator cu experiență, care se pricepe de minune să interacționeze cu cei mici, și care îi va convinge că s-au întâlnit cu Moșul cel adevărat!

Închiriere Moș Crăciun la grădiniță, acasă sau la firmă

Moș Crăciun are o sanie foarte specială, trasă de cei mai plimbăreți reni, așadar poate ajunge chiar și la tine acasă. Împodobește bradul alături de cei mici, apoi ajută-i să învețe câte o poezie, căci Moșului îi plac tare mult, apoi caută un Moș Crăciun de închiriat și asigură-te că este un animator cu experiență, blând, atent cu copii, și cât mai autentic. Stai pe lângă cei mici atunci când Moșul îi va întreba dacă au fost cuminți sau nu, s-ar putea să auzi năzbâtii de care habar nu aveai. Dar… dacă Moșul îi iartă, nici tu nu te poți supăra.

Dacă cei mici pregătesc o serbare la grădiniță, cum s-ar putea aceasta încheia mai spectaculos, dacă nu cu vizita lui Moș Crăciun? Sărbătoarea din această iarnă va deveni magică pentru cei mici întrucât nu vor primi doar cadourile, ci și ocazia de a-l vedea în sfârșit pe acel personaj care le-a îndeplinit în fiecare an cele mai mari dorințe. Momentul împărțirii cadourilor va fi deosebit pentru fiecare copil în parte, interactiv, presărat cu glume care să destindă atmosfera și să îi ajute pe cei mici să vorbească cu Moș Crăciun, să-i spună o poezie sau să-i cânte un colind.

Fie că îl inviți pe Moș Crăciun acasă sau la grădiniță, gândește-te dacă nu ar fi potrivit ca înainte de împărțirea cadourilor, copiii să aibă o oră sau două în care să se distreze alături de animatori petreceri copii. Animatorul poate veni costumat într-un personaj specific perioadei – Olaf, Elsa, ren, spiriduș – sau în orice alt personaj din desenele animate, și îi va antrena pe copii în jocuri distractive și educative, va organiza concursuri, va dansa alături de cei mici, iar la final îi va premia pe prichindei cu baloane modelate și pictură pe față realizată cu măiestrie.

Dacă organizați o petrecere de Crăciun la serviciu, aceasta ar deveni cu siguranță și mai interesantă dacă v-ar vizita însuși Moș Crăciun! Stabiliți în secret cine va cumpăra cadou pentru care coleg, apoi lăsați-le în grija Moșului, el le va înmâna destinatarilor cu voie bună, glume din belșug, și cu promisiunea să fie mai cuminți la anul, că poate vor primi și acele telefoane și excursii în Maldive pe care și le doresc.

Ajutoarele lui Moș Crăciun

Cei mici știu că, oricât de îndemânatic și muncitor ar fi Moșul, el nu poate face singur toată treaba de Crăciun. Crăciunița, spiridușii și renii sunt tot timpul alături de el și îl ajută să citească scrisorile cu dorințele copiilor, să pregătească cadourile și să le livreze în întreaga lume. Creează un moment desprins din basme și invită-i la serbare sau acasă și pe Crăciuniță, reni sau spiriduși. Pregătește-ți aparatul de fotografiat pentru a surprinde clipele de bucurie și emoție de pe chipurile celor mici, alături de Moș Crăciun și ajutoarele sale.

În final, ca un mic sfat, gândește-te la închiriere Moș Crăciun, Crăciuniță, spiriduș, reni cu cel puțin două săptămâni înainte de ziua în care dorești ca aceștia să-i viziteze pe cei mici, în acest fel te asiguri că personajele de basm vor putea participa la eveniment și că vor aduce cu ei magia sărbătorilor și bucuria dorințelor îndeplinite.

Mai multe articole