Neamț: Un bărbat și-a înjunghiat fetițele gemene. Una dintre ele a murit

Ultrasonography apparatus in the hospital corridor with the scan image on the monitor.

Sâmbătă, 6 noiembrie, două fetițe gemene, în vârstă de trei luni, din Roman, județul Neamț, au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost înjunghiate de tatăl lor în zona toracică. Din nefericire, una dintre fete a murit, iar cealaltă se află în stare staționară’.

Fetița care a supraviețuit agresiunii tatălui este acum intubată la spitalul de copii Sfânta Maria’ din Iași.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmerie, constatând faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi a doi copii, în vârstă de trei luni. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Din nefericire, unul dintre copii a decedat’, a transmis IPJ Neamţ, potrivit news.ro.

Bărbatul agresor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta le-a spus anchetatorilor că nu își mai aduce aminte când și-a agresat copiii.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole