Carmen este o fetita de sapte ani, extrem de inteligenta si parca mai matura decat ar trebui sa fie la varsta ei – din punct de vedere al modului de a gandi.
Invata foarte bine, prinde totul din zbor, e talentata la desen, muzica, dans (si nu in sensul de „se pricepe', ci chiar este talentata). Bun, si ce problema ar putea avea un astfel de copil? Are ticuri.
Evaluand-o pe Carmen, am ajuns la concluzia ca aceste ticuri au la origine presiunea sociala care apasa pe umerii acestui copil. Presiune care a fost mai intai asezata delicat si cochet de mami si tati, apoi statornicita de cadrele didactice si, in cele din urma, indesata de-a dreptul chiar de ea insasi.
In cazul lui Carmen, totul se rezuma la „trebuie sa…' – sa iau premiul intai la orice concurs, sa stiu cel mai bine, sa pot cel mai mult. Ceea ce creeaza anxietate. Care, la randul ei, creeaza dezagreabile ticuri in cazul lui Carmen.
Presiunea sociala se impune copiilor incepand din copilarie, primii care pun aceasta presiune fiind parintii – fie prin modelul personal (parintii isi asuma ei insisi presiunea sociala, fac lucruri ca sa vada lumea, ca sa fie acceptati sau sa fie vazuti de ceilalti intr-un anume fel, sunt extrem de critici sau hipercompetitivi, isi jignesc copiii cu usurinta, ii supun unor incercari exagerate pentru varsta lor frageda sau ii supramotiveaza), fie inducand copilului ideea ca persoanele din jur nu au alta treaba decat sa il judece sau sa il eticheteze pe cel mic (o sa zica lumea ca esti prost, o sa afle toti ca tu…, ce o sa spuna copiii/doamna?! etc.).
O alta componenta importanta sunt colegii si cadrele didactice, mai ales cei care se grabesc sa eticheteze (nu uitati ca nu este admisibil sa etichetam pe nimeni) – copii agresori, profesori care clasifica arbitrar copiii in buni si slabi, sau care le cer copiilor sa nu ii dezamageasca (si uita ca treaba unui copil nu este sa creeze confort emotional cadrului didactic, ci sa fie educat si instruit).
Parintii trebuie sa incerce sa identifice posibilele presiuni sociale care ar putea influenta copilul.
Este limpede ca, in acelasi context social, unii copii reactioneaza negativ la presiunea sociala, altii raman relativ neutri (cei echilibrati psihic) sau reactioneaza pozitiv (in sensul ca fie nu se lasa atinsi de aceasta presiune, fie reactioneaza asertiv la ea, delimitand actiunea presiunii sociale de propria personalitate).
Iata cateva exemple de reactie pozitiva fata de presiunea sociala:
- Georgiana, sase ani, care participa la un concurs de engleza – i s-a spus ca trebuie sa ia premiul I, ca sa le arate celorlalti cine e cel mai bun. Fetita a raspuns ca nu stie daca o sa ia premiul I, dar o sa le arate tuturor cine e cel mai bun dupa ce juriul va stabili cine e acela, o sa le spuna oamenilor de acolo ca acela e cel mai bun;
- Andreea, sapte ani, la un concurs de pictura, e „motivata' de cadrul didactic care a indrumat-o in lectiile de pictura: „sa fii cea mai buna, sa nu ma dezamagesti, vreau locul I'. Andreea a raspuns profesoarei: daca vrei locul I, atunci du-te tu, eu ma duc sa pictez asa cum vreau eu;
- Eduard, sapte ani si jumatate – dialog cu tatal, inaintea unui examen de admitere la o scoala particulara. Tatal: sa te concentrezi, sa faci totul perfect, trebuie sa intri la scoala asta, e cea mai buna din oras, sa nu ma faci de rusine. Eduard: ce te agiti, draga, asa, este singura scoala din oras? Ho, ca nu o sa raman eu toata viata la gradinita.
Recunosc, in 15 ani, nu am intalnit foarte multe astfel de cazuri, deoarece majoritatea copiilor isi asuma aceasta presiune si sunt zdrobiti de ea. Mai ales la adolescenta, cand presiunea din partea celor din jur (a gastii, mai ales) impinge copiii spre alegeri gresite.
Ce putem face noi pentru a proteja copilul de efectele negative ale acestei presiuni? Sa identificam factorii de risc (tipurile de presiune la care este supus copilul), sa nu il lasam singur sau nesupravegheat in mediile in care se manifesta o astfel de presiune si sa il ajutam (noi sau psihologul) sa o neutralizeze, sa il invatam cum sa faca fata presiunii, cum sa-si pastreze ratiunea limpede in astfel de situatii, sa ii satisfacem nevoile de acceptare, siguranta, atentie, aprobare, sa il invatam ce inseamna mai exact a castiga. Si, mai ales, sa comunicam cat mai mult cu copilul.
Cand si cum se manifesta presiunea sociala?
Presiunea sociala se manifesta ori de cate ori copilul se afla intr-un context social, la joaca, la gradi, in familie, la doctor etc. Cand se manifesta negativ aceasta presiune? Atunci cand gaseste un „teren sensibil'.
Adica un copil nesigur, care se teme de respingere din partea celorlalti, aspecte care tin in general de tulburari de atasament (un copil al carui statut este amenintat, un copil dependent), sau de unele nevoi nesatisfacute ale copilului: nevoia de a fi bagat in seama, nevoia de a avea propria identitate, care sa il diferentieze de ceilalti („eu sunt cel care…'), nevoia de aprobare si acceptare din partea celorlalti, nevoia de a avea succes cu orice pret.
Un astfel de copil va fi extrem de vulnerabil la presiunea sociala si va tinde sa se supuna acestei presiuni in defavoarea independentei in gandire sau actiune.
Text: Cristiana Haica; Foto: HEPTA.